Ultima actualizare: azi, 15:06
Locale

Mesajul profesorilor din Satu Mare pentru parlamentari: „Votați pentru educație!”

Profesorii sătmăreni și-au întrerupt activitatea de lucru în data de 19 ianuarie, timp de două ore, protestând pentru propriile drepturile. Toți membrii instituțiilor de învățământ au un mesaj pentru parlamentari și anume că a venit momentul ca, din calitate de reprezentanți ai celor care i-au ales, să își exprime poziția de la tribuna Parlamentului și să voteze pentru educație.

Plenul Senatului va vota, în perioada imediat următoare, Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, anunţă Sinicatul Liber din Învăţământ (SLI) Satu Mare.

„Vă solicităm să votați amendamentele propuse de cele trei federații reprezentative din învățământ, care înseamnă acordarea salariilor de bază prevăzute în Legea-cadru nr.153/2017, precum și a  altor drepturi care izvorăsc din acest act normativ”, a precieazat preşedintele SLI Satu Mare, Oprea – Șuta Victor

Toate aceste amendamente au fost deja însușite în unanimitate de membrii Comisiei pentru învățământ, tineret și sport a Senatului.

Profesorii din Satu Mare susțin că orice amânare a acordării acestor drepturi poate genera o escaladare a conflictului actual din sistemul de învățământ.

„Votul favorabil al Domniei voastre va conduce la detensionarea stării actuale de nemulțumire din rândul salariaților din învățământ”, transmit profesorii parlamentarilor.

Este de subliniat că:

– angajații din învățământ se regăsesc în pătrimea inferioară a grilelor de salarizare stabilite prin Legea-cadru nr. 153/2017;

– salariul mediu în învățământ este cu 30% mai mic decât cel din administrația publică;

– cuantumul sporurilor, indemnizațiilor etc., este limitat, fiind raportat la un alt salariu de bază („istoric”) decât cel efectiv în plată;

– există o diferențiere discriminatorie între personalul didactic ce beneficiază de calculul corect al drepturilor salariale suplimentare prevăzute de Legea nr. 153/2017 în baza hotărârilor judecătorești definitive, începând cu 01.09.2017 (în cazul tranșelor de vechime în învățământ), respectiv, începând cu 01.01.2019/data stabilită prin hotărâre (în cazul majorărilor/creșterilor salariale prevăzute art. 15 din Legea-cadru nr. 153/2017, la art. 4, art. 5 alin. (1), art. 7 şi art. 8 din anexa nr. I cap. I lit. B „Reglementări specifice personalului didactic din învăţământ” la aceasta) și restul personalului didactic;

– nu se acordă sporurile pentru condiții de muncă, prevăzute de Regulamentele emise în baza Legii-cadru nr. 153/2017;

– o lege votată în Parlamentul României (Legea nr. 109/2020 care prevede asigurarea de dispozitive pentru ca procesul instructiv-educativ să poată continua și în mediul on-line) nu este pusă în aplicare;

– nu se plătesc orelele suplimentare pentru munca prestată de personalul didactic auxiliar și nedidactic peste timpul normal de muncă (în condițiile în care compensarea muncii suplimentare cu timp liber corespunzător este imposibilă);

– nu este asigurat numărul de posturi didactice auxiliare și nedidactice necesare pentru ca unitățile de învățământ să își desfășoare activitatea în condiții cât mai bune, mai ales în contextul epidemiologic actual.

2 comentarii

  1. România reală Răspunde

    Asta fiind maxima (gluma) zilei????? De unde trăiți voi cu impresia că politicul chiar vrea o țară educată? Nu mai bine o masă proastă, needucată și manipulabilă???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.