Ultima actualizare: azi, 13:44
Locale

FOTO. Lucrările la podul de la ștrand sunt în grafic: ,,Investiția, monitorizată la cel mai înalt nivel”

Lucrările la cel de-al treilea pod peste râul Someș sunt în grafic, anunță primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, după o întâlnire cu reprezentații firmei Strabag.

,,Podul peste Someș, zona str. Ștrandului, este o investiție monitorizată la cel mai înalt nivel de conducerea concernului austriac Strabag. M-am întâlnit joi, împreună cu administratorul public Csaba Maskulik, cu reprezentanții Strabag Austria, Gerhard Streimel Dir.MT / techn.Direktionsleiter (director tehnic) și Franz Burgstaller, Dir.MT / kaufm.Direktionsleiter (director economic), pentru a analiza stadiul investiției și a discuta calendarul lucrărilor ce vor fi executate anul acesta.

Mă bucur că lucrările sunt în grafic, grație bunei colaborări între Primăria Satu Mare, constructor și consultant. Podul peste râul Someș-amplasament str. Ștrandului este o investiție istorică pentru Satu Mare, iar constructorul austriac Strabag mobilizează resurse importante pentru ca termenul de finalizare să fie respectat!’’, a declarat primarul Kereskenyi Gabor.

Un comentariu

  1. R Răspunde

    Un gunoi de primar , numai gura e de el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.