Ultima actualizare: ieri, 19:32

Locale

FOTO/VIDEO. Incendiu puternic la Carei. Arde o hală

ACTUALIZARE. Pagube uriașe în urma incendiului izbucnit sâmbătă în municipiul Carei. Mai multe vehicule și aparatură au fost făcute scrum.

Ce spun pompierii:

,,În data de 12.03.2022, la ora 17:11, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat cu privire la izbucnirea unui incendiu la un operator economic, în municipiul Carei.

La fața locului s-au deplasat 3 ofițeri (inspectorul șef Lt. col. Buzduga Sergiu Marius, comandantul Detașamentului Carei Lt.col. Mateș Dumitru și șeful centrului operational col. Pop Ioan) și 37 de subofițeri cu 9 autospeciale de stingere cu apă și spumă (6 din cadrul Detașamentului de Pompieri Carei, iar în sprijin au intervenit o autospecială de la Satu Mare și 2 autospeciale de la Bihor) și 2 autospeciale de primă intervenție și comandă, din cadrul Detașamentului de Pompieri Carei și Satu Mare.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta cu flacără și degajare mare de fum pe o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați . Pompierii au stabilit ca și cauză probabilă de producere a incendiului un scurtcircuit electric, la un cablu/conductor defect sau neizolat corespunzător, localizat în interiorul halei.

Au ars: 60 de anvelope de camion, o autoutilitară, un autocamion, un stivuitor, aparatura de centrat roți, 800 de litri de ulei de motor, aparatura elevator, 2 compresoare, 2 paleți cu furtune (din cauciuc), un încărcător și alte piese auto”.

Știrea inițială:

Incendiu puternic la Carei. În acest moment, 3 ofițeri și 26 de subofițeri intervin cu 6 autospeciale de stingere cu apă și spumă pentru lichidarea unui incendiu, izbucnit la un operator economic din municipiul Carei.

Este o hală de lângă Continental Carei. În hală se află depozitate cauciucuri.

Sursa FOTO/VIDEO: Carei News

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.