Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Refugiaţii din Ucraina încep să treacă frontiera verde spre Satu Mare

Refugiaţii încep să treacă frontiera verde spre România, fiind depistaţi cinci persoane care au şi solictat statul de azilant în România.

Potrivit Poliţiei de Frontieră, în data de 03 martie a.c., în jurul orei 13.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tarna Mare, județul Satu Mare, au depistat, la aproximativ 400 de metri de linia de frontieră spre interiorul țării, doi cetățeni ucraineni, bărbați, în vârstă de 29, respectiv 42 de ani, care au trecut frontiera din Ucraina în România, pe frontiera verde. Aceștia au solicitat o formă de protecție statului român, motiv pentru care s-au demarat procedurile specifice în astfel de cazuri.

De la declanșarea acestei crize, în județul Satu Mare au fost înregistrate 80 de cereri de acordare a statutului de azilant în România. 75 dintre acestea au fost formulate de cetățeni ucraineni care au intrat în țara noastră prin PTF Halmeu, iar alte cinci de către cei intrați pe la frontiera verde.

În toate aceste cazuri au fost demarate procedurile specifice și informate autoritățile abilitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.