Ungaria a finalizat 28,2 kilometri din drumul expres M49, care va facilita legătura cu Satu Mare, și se pregătește să deschidă circulația, în timp ce în România lucrările la Someș Expres, drumul care ar urma să asigure conexiunea cu șoseaua maghiară, nici măcar nu au început. Deși contractul pentru tronsonul românesc a fost semnat încă din 2025, startul lucrărilor este programat abia pentru mai 2027.
Potrivit paginii oficiale a proiectului, publicată de autoritățile maghiare, tronsonul finalizat are o lungime de 28,2 kilometri și este construit cu câte două benzi pe sens. Proiectul include patru noduri rutiere denivelate, cinci sensuri giratorii, 22 de structuri și un sector de 3,3 kilometri care ocolește localitatea Győrtelek.
De partea românească a graniței, drumul expres Satu Mare – Oar, cunoscut drept Someș Expres, nu a intrat încă în etapa lucrărilor pe teren. Deși contractul de execuție a fost semnat în octombrie 2025, începerea lucrărilor este programată pentru 3 mai 2027.
Proiectul românesc prevede construirea a aproximativ 10,83 kilometri de drum expres, care vor lega centura municipiului Satu Mare de zona Oar, la granița cu Ungaria. Contractul are o valoare de aproximativ 720,48 milioane de lei, fără TVA, iar termenul de execuție este de 24 de luni.
Astfel, în timp ce Ungaria a finalizat deja primul tronson al M49 și se pregătește să îl deschidă circulației, pe partea românească lucrările la legătura rutieră cu această șosea sunt programate să înceapă abia anul viitor.
Planul Ungariei prevede continuarea M49 spre granița cu România, prin zona Csenger, pe un tronson de aproximativ 45 de kilometri. Finalizarea legăturii maghiare până la frontieră este estimată pentru 2029.









Poate nici nu vor incepe.