PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

România sprijină integrarea Ucrainei în UE, dar și a Republicii Moldova și a Georgiei

Preşedintele Klaus Iohannis a anunțat, astăzi, că România sprijină ”pe deplin” integrarea Ucrainei în Uniunea Europeană, dar şi a Republicii Moldova şi a Georgiei. 

“România sprijină pe deplin integrarea Ucrainei, precum şi a Republicii Moldova şi Georgiei în Uniunea Europeană. Locul acestor parteneri ai UE este în familia europeană, iar România va face tot posibilul pentru ca acest lucru să devină realitate”, a scris Iohannis, pe Twitter.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat, luni, că a semnat o cerere oficială de aderare a ţării sale la Uniunea Europeană, cerând aderarea imediată a Ucrainei printr-o procedură specială.

Preşedinţii din opt state din centrul şi estul Europei au cerut, luni, ţărilor membre UE să acorde imediat Ucrainei statutul de ţară candidată şi să deschidă negocierile de aderare, a relatat Reuters.

”Noi, preşedinţii statelor membre UE: Republica Bulgaria, Republica Cehă, Republica Estonia, Republica Letonia, Republica Lituania, Republica Polonia, Republica Slovacă şi Republica Slovenia credem cu tărie că Ucraina merită să primească imediat o perspectivă de aderare la UE”, se arată într-o scrisoare deschisă publică luni, conform Agerpres.