Ultima actualizare: azi, 22:26

Locale

Amenzile pentru necompletarea formularului PLF ar putea fi anulate. Legea, votată de Senat

Amenzile contravenţionale pentru necompletarea formularului digital de intrare în România se anulează, a stabilit luni plenul Senatului, prin adoptarea în unanimitate a unei propuneri legislative iniţiate de un grup de parlamentari PSD, informează Digi24. Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, care este for decizional în acest caz.

Potrivit expunerii de motive, după intrarea în vigoare a OUG 129/2021, mii de români au fost amendaţi după ce s-au întors din străinătate pentru că nu au completat formularul PLF, fie din lipsă de informare, fie pentru că nu au ştiut cum să acceseze platforma dedicată.

„Mulţi dintre cei amendaţi nu mai pot face dovada completării PLF, iar DSP-ul nu mai dispune de aceste date. Prin urmare, un proces individual sau colectiv împotriva instituţiilor statului ar duce această situaţie într-un blocaj din care vor avea de pierdut românii”, se arată în expunerea de motive, potrivit Agerpres. În acest context, senatorii au stabilit că „se anulează amenzile contravenţionale aplicate în baza art. 4 alin. (1) din OUG 129/2021 privind implementarea formularului digital de intrare în România, neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi”.

Totodată, amenzile care au fost achitate parţial sau în totalitate se restituie oamenilor, la cererea acestora, în termen de 40 zile, iar amenzile neachitate până în prezent se anulează. „În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Finanţelor Publice stabileşte procedura de restituire către persoanele sancţionate a sumelor reprezentând valoarea amenzilor contravenţionale achitate”, prevede propunerea legislativă.

Sursa: Digi24

3 comentarii

  1. Alex Răspunde

    Eu am completat de cel putin 10 ori plf-ul ca un orice cetatean care respecta legile. Cine ma rasplateste pentru timpul pierdut?

    • ... Răspunde

      Poți să ceri de la Arafat certificat de erou în combaterea pandemiei în grad de cavaler clasa a I-a. Sper ca măcar ți-ai făcut vreo 5 boostere.

  2. Imipasa Răspunde

    În data de 08 ianuarie am ieșit din România prin vama Urziceni ,am primit amenda de 3000 RON pt. necompletarea formularului ,în proces,cică ,am întrat în tara la data respectivă!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.