Ultima actualizare: azi, 14:48
Locale

Centru Stroke cu aparatură modernă, la Spitalul Județean. Șansă pentru bolnavii cu AVC

Șansă pentru bolnavii cu accident vascular cerebral: Spitalul Judeţean Satu Mare va avea un Centru Stroke. Centrul va fi înființat în locaţia nou construită a Secţiei de Neurologie.

Aparatura medicală prevăzută a fi achiziţionată în cadrul acestui proiect face posibilă înfiinţarea la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare a unui Centru Stroke, în locaţia nou construită a Secţiei de Neurologie. Investiția are în vedere dotarea cu aparatură modernă de supraveghere şi îngrijire a bolnavilor pentru zece paturi din cadrul secţiei de Neurologie.

,,Este un proiect mult așteptat, complementar investiției de bază a noii secții de Neurologie. Ne dorim ca implementarea acestui proiect să se vadă clar în statistici. Avem medici specialiști, avem infrastructură adecvată în cadrul secției de Neurologie, iar prin aparatura medicală performantă și tehnica modernă care vor fi achiziționate ne propunem să reducem foarte mult cazurile de deces în rândul persoanelor cu atac vascular cerebral”, a declarat Pataki Csaba, președintele Consiliului Județean Satu Mare.

Centrul Stroke poate îmbunătăţi, prin intervenţii ţintite de specialitate (tromboliză), şansele de supravieţuire şi de recuperare a pacienţilor cu AVC ischemic şi care au indicație pentru acest tip de intervenţie. Tromboliza intravenoasă nu poate fi aplicată decât în primele 3-4 ore de la producerea accidentului cerebral, în aşa-numita „fereastră terapeutică”.

Prin posibilitatea efectuării acestor intervenții la Satu Mare pacienţii primesc o şansă, care până la ora actuală era foarte redusă, din cauza duratei de transport către alte spitale, cel mai apropiat fiind cel din Baia Mare. Secția de Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Satu Mare internează anual 1800-2000 de pacienți cu diverse patologii, cea vasculară reprezentând peste o treime din cazuri.

Bugetul aferent Spitalului Județean de Urgență Satu Mare pentru acest proiect este de 847.612,20 euro, din care 720.470,37 euro finanţare din partea Uniunii Europene, 110.181,11 euro cofinanţare asigurată de Guvernul României şi 16.960,72 euro contribuţia proprie a partenerului, asigurată de către Consiliul Județean Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.