Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Dosar penal pentru femeia care a bătut un elev în școală, de față cu învățătoarea

Femeia care l-a lovit pe un copil de la aceeaşi şcoală în care învaţă fiul acesteia, pe motiv că acesta i-ar fi agresat fiul, s-a ales cu dosar penal.

Ce spune Poliția:

,,La data de 4 aprilie, polițiștii sătmăreni au fost sesizați de către o femeie, de 35 de ani, din Baba Novac, cu privire la faptul că la aceeași dată, fiul său, ar fi fost lovit peste față, în curtea școlii unde învață, de către o femeie.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat persoana în cauză, fiind vorba despre o femeie, de 44 de ani, din Mădăras. Verificările în cauză continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe’’.

Reamintim că un elev din judeţul Satu Mare a fost bătut în şcoală, de către părintele unui alt elev. Totul s-a petrecut de faţă cu învăţătoarea. Incidentul s-a petrecut la şcoala din Mădăras, unde un elev de clasa a doua a rupt unghia unei fete. Fratele fetei, aflat în clasa a III-a l-a lovit pe băiatul care i-a rupt unghia fetei, un elev de clasa a II-a.

După acest incident, copilul de clasa a doua s-a dus acasă şi a povestit mamei că a fost bătut, după care mama acestuia a mers la şcoală l-a căutat pe copilul de clasa a III-a şi l-a pălmuit de faţă cu învăţătoarea. Se pare că femeia nu este la prima abatere, ea ar mai fi dat un copil cu capul de tablă.


CITEȘTE ȘI:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.