Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

FOTO. Adolescentă de 14 ani, dată dispărută. Este căutată și în județul Satu Mare

Polițiștii bihoreni au anunțat că o tânără în vârstă de 14 ani, care era instituționalizată într-o casă de tip familial din Tinca, a plecat voluntar de-aici și nu s-a mai întors, informează ebihoreanul.ro. Fata a mai făcut la fel și în trecut, de fiecare dată revenind singură sau fiind găsită de polițiști.

„Sâmbătă, 2 aprilie, polițiștii Secției nr.8 de Poliție Rurală Tinca din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au fost sesizați de reprezentanții unei case de tip familial din localitatea Tinca, județul Bihor, că în cursul acaeleiași zile, în jurul orei 21.00, o minoră, Rezmiveș Daniela Claudia, de 14 ani, a plecat voluntar de la respectiva casă de tip familial din Tinca, în care era instituționalizată şi nu a mai revenit. Aceasta a mai fost plecată, revenind sau fiind găsită de polițiști de fiecare dată”, a anunțat duminică Poliția Bihor.

Tânăra are 1,55 m înălțime, aproximativ 45 de kg, constituție slabă, faţă ovală, ochi căprui și păr vopsit roșcat, de lungime medie. Când a plecat voluntar, era îmbrăcată cu blugi, o geacă neagră scurtă și pantofi sport maro.

„Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la depistarea minorei sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă – 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie”, a mai transmis Poliția.

Sursa: ebihoreanul.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.