Un elev din judeţul Satu Mare a fost bătut astăzi, în şcoală, de către părintele unui alt elev. Totul s-a petrecut de faţă cu învăţătoarea. Se pare că mama agresivă nu este la primul astfel de incident.
Incidentul s-a petrecut astăzi la şcoala din Mădăras, unde, potrivit primelor informaţii, un elev de clasa a doua a rupt unghia unei fete. Fratele fetei, aflat în clasa a III-a la lovit pe băiatul care i-a rupt unghia fetei, un elev de clasa a II-a. După acest incident, copilul de clasa a doua s-a dus acasă şi a povestit mamei că a fost bătut, după care mama acestuia a mers la şcoală l-a căutat pe copilul de clasa a III-a şi l-a pălmuit de faţă cu învăţătoarea. Se pare că femeia nu este la prima abatere, ea ar mai fi dat un copil cu capul de tablă.
“Am depus plângere la Poliţie, urmează să mai mergem la Serviciul de Medicină Legală. Nu este normal ca un copil să fie lovit de un alt părinte în incinta şcolii, de faţă cu cadre didactice”, a spus mama copilului bătut, pentru PortalSM.
După toată această întâmplare, mama copilului de clasa a II-a ar fi ameninţat că îl va bate pe acesta cu biciul.
Urmează ca Poliţia să stabilească exact cum s-a întâmplat totul şi să îi tragă la răspundere pe cei vinovaţi.
În imagini se văd urmele de pe faţa copilului imediat după pălmuire şi la cinci ore după incident.