Ultima actualizare: azi, 10:15
Locale

FOTO. Percheziții de amploare în Satu Mare! S-au confiscat droguri și peste 200.000 euro falși

La data de 19 aprilie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Satu Mare, sprijiniți de polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș, au efectuat 39 de percheziții domiciliare, în județele Satu Mare și Maramureș, la persoane bănuite de trafic de droguri.

În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit și ridicat 650 de grame de muguri de cannabis, 120 de grame de substanță cristalină – 4MMC (cristal), 10 grindere, un pistol cu gaze supus autorizării și 8.000 de lei, precum și 240.000 de euro, în bancnote de recuzită.

Șase persoane au fost conduse la D.I.I.C.O.T. – B.T. Satu Mare, pentru audieri, iar, față de 5 persoane, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, 20 aprilie, acestea să fie prezentate Tribunalului Satu Mare cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Activitatea a fost desfășurată cu sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj și Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, precum și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Satu Mare și Brigăzii Mobile de Jandarmi Cluj.

Sursa: IPJ Satu Mare

Un comentariu

  1. Gheorghe Răspunde

    O data la cativa ani(sau bianual?)melitia intervine in forta(cica!)sa deranjeze cuibul de infractori satmareni.In rest ei(infractorii) fac tot felul de infractiuni sub ochii,,atenti“ai autoritatilor.Cand prind ceva doar plevusca,pestii mici ca pestii mari sunt mana in mana cu ei.Da roiul schimbatorilor de valuta de la piata mare cand va fi imprastiat sau acolo nu-i voie sa deranjati ca se supara sefu?Sunteti de toata jena sa va laudati cu un borcan de verdeata si ceva maruntei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.