Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

Maramureșean încătușat în vama Petea. Dus direct după gratii

Polițiștii de frontieră din cadrul PTF Petea au identificat și predat autorităților competente un bărbat căutat de autoritățile din România, pentru infracţiuni la regimul circulaţiei.

În data de 4 aprilie, în jurul orei 09.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a intra în România un bărbat în vârstă de 36 de ani, domiciliat pe raza judeţului Maramureş.

La verificări, polițiștii au constatat că acesta este căutat de autoritățile din România, pe numele lui fiind emis, de către Judecătoria Baia Mare, în 31 martie 2022, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Bărbatul are de executat o pedeapsă privativă de libertate de un an şi șase luni pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulaţiei (conducere sub influenţa alcoolului).

Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Sursa: Poliția de Frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.