Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Sătmărenii s-au mobilizat. Un tată a trei copii, care risca să rămână orb, vede din nou

Asociaţia Eliezer și oamenii cu suflet mare din Satu Mare au sprijinit o familie aflată în mare nevoie. Datorită lor, Eduard, tatăl a trei copii, vede din nou.

Eduard a crescut într-o casă de copii, dar a muncit din răsputeri să-și facă un rost în viață. S-a căsătorit și are trei copii de 7, 9 și 11 ani, iar până de curând a lucrat ca ospătar. Un mare necaz s-a abătut însă asupra familiei de când Eduard, stâlpul casei, a început să își piardă vederea.

Din cauza acestei incapacități nu a mai putut să lucreze, iar problemele financiare au ajuns să fie tot mai mari.

O situație tragică a fost evitată cu ajutorul oamenilor de bine din Satu Mare: dacă Eduard nu s-ar fi operat de urgență risca să rămână orb. Operația pentru un ochi a costat 1500 lei, însă suma de 3000 de lei ar fi depășit cu mult posibilitățile financiare ale familiei.

Soția lui Eduard lucrează la un magazin alimentar, însă familia a ajuns să trăiască de pe o zi pe alta și risca să ajungă în stradă din cauza restanțelor acumulate la plata chiriei pe 2 luni și a cheltuielilor aferente.

„Asociația Eliezer aduce mulțumiri, în numele domnului Eduard și al familiei sale, tuturor celor care au contribuit la reușita operației de care acest om bun avea atâta nevoie! Recunoștința noastră se îndreaptă mai ales către domnul dr. Șter Sever, al cărui har și a cărui bunătate au redat speranța întregii familii”, a scris Asociația Eliezer pe pagina lor de Facebook.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.