Ultima actualizare: azi, 14:33
Locale

FOTO. Deputatul Adrian Cozma l-a adoptat pe ”Șarlatan”, un cal bătrân al Jandarmeriei

Adrian Cozma l-a adoptat pe „Șarlatan”, un cal bătrân al Jandarmeriei Române. Calul a participat la diferite competiții și a defilat chiar sub Arcul de Triumf, de Ziua Națională. Ajuns însă la vârsta de 18 ani, Șarlatan nu mai poate participa la misiuni de ordine publică, iar deputatul sătmărean a decis să îi ofere un cămin.

„A crescut alături de noi și a fost antrenat pentru misiuni dintre cele mai dificile. De-a lungul acestor ani, a participat alături de colegii noștri nu doar la numeroase misiuni de ordine publică, dar și la competiții naționale de obstacole organizate de Federația Ecvestră Română, la unele dintre ele reușind să se claseze chiar pe podium. Ani la rând a făcut parte din Detașamentul de Cavalerie care a defilat pe sub Arcul de Triumf, de Ziua Națională a României.

Acum prietenul nostru necuvântător are nevoie de noi prieteni. Deși nu și-a pierdut suplețea și nici cadența, vârsta nu ii mai permite să participe la misiunile de ordine publică. Încercăm să îi găsim o nouă casă, pe cineva care să îl adopte și să îi ofere protecție și prietenie.

Am uitat să vă spunem un detaliu important: răspunde la numele de Șarlatan. Ați zâmbit, nu-i așa? Știe să profite de neatenția stăpânului și să fure din buzunar morcovii pregătiți tot pentru el. Dar un lucru e sigur: nu a înșelat niciodată afecțiunea și încrederea pe care am reușit să ni le dăruim reciproc în cei 18 ani de prietenie”, a scris Jandarmeria”, a anunțat Jandarmeria Română

Adrian Cozma este cunoscut ca fiind un mare iubitor de animale. Deputatul are o fermă în Viile Satu Mare, ”Ferma lui Andrei”, unde deține mai mulți cai și a făcut toate demersurile necesare pentru a-l aduce pe „Șarlatan” în marea sa familie de la fermă.

,,După mai bine de 17 ani de activitate pentru Jandarmeria Română, acest cal frumos, pe nume Șarlatan, va avea parte de grijă în ferma noastră de la Ardud Vii. Cum siguranță foarte mulți copii se vor bucura și va fi unul dintre punctele de atracție pe care vizitatorii îl vor putea aprecia.

Mă bucur că am reușit acest transfer, această adopție, pentru că și un cal, la fel ca și un om la bătrânețe, are nevoie să fie îngrijit de persoane care înțeleg și care pun pasiune în astfel de activități. Mulțumesc tuturor celor implicați, iar lui Șarlatan îi dorim drum bun spre noua casă!”, a declarat Adrian Cozma.

 

 

13 comentarii

  1. 🤔🤔🤔 Răspunde

    Wow! Ce “bolid” second-hand și-a tras băiatul! Unul de un cal putere! Dar asta numai după ce i-a dat să mănânce și ceva jăratec!🤔😱😱😱😲🥴🤪
    Bine că nu a ajuns pe mâna la ceva italian mare amator de specialități de salamuri. Pensionare plăcută calului.

  2. John Doe Răspunde

    Mai apare des acest neica nimeni in articole? Cumva a devenit portalsm, noua pagina de facebook a lui Cozma?

    • c-block Răspunde

      A început de acum cam 20 de ani. Atunci ideea era să nu se scrie de rău. Încă de atunci unii ziariști s-au lăsat cumpărați. Văd că din păcate nu s-a schimbat nimic doar actorii tranzacției.

  3. Bogdan Dumitraș Răspunde

    Era un nume predestinat pentru Adrian Cozma: Șarlatan!

  4. 🤔🤔🤔 Răspunde

    Parcă văd calul acesta pe listele de candidați la senat pentru alegerile din 2024. Ca și Incitatus calul lui Caligula. În țara asta orice se poate.🤔😱😲🥴🤪

  5. Ciuciu Răspunde

    Vai Adi, da ce moaca ai….

  6. Nemernic Răspunde

    Pai cozma la adoptat pentru lectiile de echitatie acolo la ferma lui, prost ganditi ungurilor, propo portalsm este deja ziar politic, numa laude la adresa tuturor

  7. Roca Răspunde

    La ce “misiuni dificile” foloseste jandarmeria cai? Penibililor

  8. Mihai Răspunde

    O întrebare publică adresată domnului deputat: Stimate domnule deputat, ați semnat și dumneavoastră aberația legislativă care îmblânzește pedeapsa aplicată vitezomanilor și șoferilor care conduc agresiv?

    • Pișta Răspunde

      Bine, și tu chiar aștepți să îți răspundă?
      Îl doare fix la 5 metri de în orice direcție, de întrebările tale!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.