Ultima actualizare: ieri, 22:25

Locale

Magyar Lóránd: Începând din 26 mai se pot depune cererile pentru subvenția agricolă

„Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului a anunțat lansarea grantului pentru companiile care activează în domeniul agriculturii. În conformitate cu acesta, întreprinderile mici și mijlocii pot solicita sprijin pentru capitalul de lucru între 5.000 și 120.000 de euro. Este important de știut că cererile pot fi depuse începând cu data de 26 mai, iar evaluarea să face în ordinea depunerii solicitărilor. Este sigur ca va fi o competiție va fi foarte mare, așadar cererile merită depuse cât mai repede”, a menționat deputatul Magyar Lóránd, vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură a Camerei Deputaților, care s-a implicat activ și în elaborarea metodologiei licitației.

Așa cum v-am informat deja, în cadrul programului, proprietarii de IMM-uri și PFA pot beneficia de o subvenție unică de 5.000 de euro. În cazul acestora, subvenția este alocată din fondul de 50 de milioane de euro. Companiile mari sau cooperativele agricole pot primi, de asemenea, granturi în valoare de 120 000 euro din fondul de 250 de milioane euro.

Atât în cazul microsubvențiilor, cât și în cazul granturilor mari, se stabilește în prealabil pe ce poate cheltui sprijinul nerambursabil. Acestea pot fi cheltuite pentru materii prime, materiale, bunuri și alte categorii de stocuri necesare pentru activitățile curente/operaționale, datorii datorate furnizorilor actuali, inclusiv plăți contractuale pentru servicii de utilități, cheltuieli cu chiria contractuală și/sau redevențe în cadrul contractelor de arendă sau concesiune pentru terenuri agricole. De asemenea, poate fi utilizat pentru cheltuieli de reparații necesare operațiunilor de bază de zi cu zi, cheltuieli de achiziționare de obiecte de inventariere, inclusiv elemente de inventariere a mijloacelor fixe pentru reluarea activității curente, cheltuieli legate de achizitionare de echipamente, utilaje, tehnologie, echipamente pentru reluarea activității și pentru achitarea datoriilor la bugetul de stat.

„Am anunțat în repetate rânduri prin diferite canale această oportunitate și am recomandat chiar și persoane specializate în întocmirea unor asemenea dosare. Prin urmare, sper că fermierii așteaptă deschiderea perioadei de depunere a cererilor cu actele în regulă”, a adăugat Magyar Lóránd.

Pentru informații suplimentare cu privire la documentele necesare vă rugăm să consultați pagina Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului  accesând link-ul de mai jos:

http://turism.gov.ro/web/2022/05/24/anunt-lansarea-etapa-de-inscriere-si-procedura-granturi-pentru-capital-de-lucru-domeniul-agroalimentar-documente/

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.