Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Mașinile ‘’tunate’’, oprite de poliție și RAR. Sancțiuni pe bandă rulantă

În seara zilei de sâmbătă, 14 mai, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Satu Mare au desfășurat activități specifice în zona centrală a municipiului Satu Mare, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român Satu Mare, în vederea identificării conducătorilor auto ale căror vehicule produc zgomote care depășesc pragul fonic impus de lege, cele care emană noxe peste limita maximă admisă, care prezintă defecțiuni tehnice, cele care au aplicate folii neomologate, precum și cele care au valabilitatea inspecției tehnice expirată.

În cadrul activităților desfășurate, au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale și s-a luat măsura retragerii a 12 certificate de înmatriculare, atât pentru autovehicule, cât și pentru motociclete.

Cu acest prilej, polițiștii rutieri atrag atenția tuturor participanților la traficul rutier că au obligația de a respecta toate normele rutiere legislative aflate în vigoare, în vederea asigurării și menținerii unui climat de siguranță al traficului rutier.

De asemenea, astfel de acțiuni vor fi puse în aplicare și pe viitor, pentru a descuraja adoptarea unui comportament rutier neadecvat pe drumurile publice, întrucât conduita unui conducător auto trebuie să rămână una corectă și, totodată, să dovedească respect pentru ordinea și liniștea publică.

Sursa: IPJ Satu Mare

5 comentarii

  1. C4s Răspunde

    Ar fi de dorit sa fie mai dese aceste verificari

  2. @c4s Răspunde

    Sper ca ai telescoapele bune….

  3. Tabu Răspunde

    Ce inseamna sa fie u masina tunata. Cu tun pe pavilion?

    • Satmarean Răspunde

      În tobe. Nu-i auzi cum le pușcă toată ziua și noaptea prin oraș. Parcă-s nebuni. SM 46 COD un bmw zilnic trece și face zgomote prin oraș, pe str. Micu Klein, zona liceu Mihai Eminescu, zilnic, plus o grămadă de motocicliști !

  4. Copoi Răspunde

    Da pe motocicliști?
    Zilnic sparg timpane, dar nu-i vede nimeni (de la rutier).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.