Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Șofer din Satu Mare, implicat într-un accident în lanț. O persoană a fost dusă la spital

Un șofer din Satu Mare a fost implicat într-un accident în lanț, în județul Sălaj. Trei autoturisme au intrat în coliziune, iar o persoană a fost transportată la spital, informează sportulsalajean.ro.

Potrivit sursei citate, trei autoturisme s-au ciocnit pe Drumul Naţional 1H, marţi, 17 mai. Un tânăr de 25 de ani, din județul Satu Mare, conducea autoturismul prin localitatea sălăjeană Mirșid. Acesta a oprit pentru a permite unei mașini care circula în fața sa să schimbe direcția de deplasare, moment în care mașina sa a fost acroșată din spate de un autoturism condus de o tânără, de 30 de ani. După impact, acesta din urmă a fost acroșat, tot din spate, de un alt autoturism, condus de o tânără de 32 de ani din Jibou.

La faţa locului au ajuns echipaje de intervenţie de la poliţie, pompieri şi ambulanţă. În urma accidentului, o femeie în vârstă de 69 de ani, pasageră într-un autoturism, a fost rănită. Aceasta a fost transportată la spital pentru investigații.

,,Cei trei participanți la trafic au fost testați cu alcooltestul, rezultatul fiind negativ. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările care au dus la producerea acestui accident”, au transmis reprezentanții IPJ Sălaj.

Sursa: sportulsalajean.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.