Ultima actualizare: ieri, 22:26

Locale

Ciolacu, despre compensarea la combustibil: Avem un preț stabil care nu mai crește. Chiar a scăzut

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, marți, că prețul la combustibil este „stabil” și  „nu mai crește, dimpotrivă, a scăzut”, informează Digi24.

„Este o măsură, am venit cu acești 5 lei la 10 litri, este o măsură discutată, am zis să vedem cum funcționează, și pe urmă o să ne întâlnim în coaliție și vom discuta. Avem al doilea cel mai mic preț în Europa. În acest moment este și trendul, dacă ne menținem în acest preț să nu mai crească. Am fost acuzat că sunt eu comunist, acum am văzut și SUA și Franța că sunt mai comuniste decât mine.

La acciză nu putem să intervenim pentru că suntem la minimum agreat de către Comisia Europeană. Mai mult ca sigur că Guvernul nu va veni cu indicele de inflație de actualizare a accizei și atunci nu va duce la o nouă creștere. Important este că acum avem un preț stabil care nu mai crește, dimpotrivă, a scăzut.

Miercuri avem deja o nouă discuție asupra compensării, dacă a avut efecte sau nu. Nu am nicio reținere să vă spun că comunic cu prim-ministrul zilnic”, a declarat Marcel Ciolacu, la Parlament.

În ceea ce privește aplicarea măsurii compensării cu 25 de bani de către companiile producătoare de combustibili, liderul PSD spune: „E o pârghie a Executivului. A fost trecută acea ordonanță cu antispecula”.

Sursa: Digi24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.