Ultima actualizare: azi, 18:20

Locale

Clujean arestat în vama Petea. Își va petrece următorii trei ani după gratii

Polițiștii de frontieră sătmăreni au depistat pe sensul de intrare în România un cetățean român, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

Marţi, 7 iunie, în jurul orei 11.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, s-a prezentat pentru a intra în țară un cetățean român, în vârstă 35 de ani, din judeţul Cluj.

În urma efectuării formalităților la frontieră, s-a constatat faptul că acesta este urmărit general, pe numele lui fiind emis, în 2 iunie, de către Judecătoria Gherla, un mandat de executare a pedepsei cu 3 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

Bărbatul a fost preluat de către un echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Sursa: Poliția de Frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.