Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

FOTO. Accident pe trecerea de pietoni, în Micro 17. Biciclista a ajuns la Urgență

ACTUALIZARE. Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Satu Mare a dat publicității primele concluzii în cazul accidentului produs astăzi, în cartierul Micro 17. O tânără în vârstă de 22 de ani a fost lovită de o mașină în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni.

Ce spun Poliția:

La data de 14 iunie, în jurul orelor 11.45, polițiștii sătmăreni au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier pe raza municipiului Satu Mare, posibil cu victimă.

Polițiștii rutieri sosiți la fața locului au constatat că aspectele sesizate se confirmă. Astfel, o femeie de  22 de ani, din Satu Mare, ar fi circulat cu bicicleta pe strada Păuleștiului din municipiu și ar fi traversat pe o trecere de pietoni marcată și semnalizată corespunzător, intrând în coliziune cu un autoturism condus de către o femeie de 44 de ani, domiciliată în Satu Mare.

În urma producerii evenimentului rutier, a rezultat rănirea femeii de 22 de ani, care a fost transportată la Spitalul Județean Satu Mare, pentru acordarea îngrijirilor medicale. Polițiștii au procedat la testarea cu aparatul etilotest a celor doi participanți la traficul rutier, rezultatele fiind negative.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Știrea inițială:

Un accident rutier a avut loc, cu puțin timp în urmă, pe strada Păuleștiului din cartierul Micro 17, în municipiul Satu Mare. O femeie a fost lovită pe trecerea de pietoni în timp ce traversa regulamentar.

Femeia, o biciclistă, traversa regulamentar trecerea de pietoni, moment în care a fost lovită de un autoturism la volanul căruia se afla o șoferiță, potrivit ziarului Gazeta de Nord Vest. La fața locului, s-au deplasat un echipaj al Poliției și un echipaj al Ambulanței, biciclista având nevoie de îngrijiri medicale. Femeia a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-a petrecut incidentul.

Foto: Captură de ecran Gazeta de Nord Vest

4 comentarii

  1. Apel Răspunde

    Fac apel la Politia Locala SM sa intensifice patrulele pe raza cartierului M17, foarte multe masini parcheaza neregulamentar la nici 1metru de trecerile de pietoni sau chiar pe acestea, astfel ceilalti participanti la trafic nu au vizibilitate din cauza lor. Desigur sunt cazuri in care nici soferii nu reduc viteza chiar daca observa cele mentionate anterior. De ex/ Str. Ion Vidu inters. cu Bobocului (colt langa parcul UFO) e desatru, multi soferi nu opresc, parcheaza aiurea. Atentie, acolo sunt si camere de supraveghere, se pot face verificari chiar de catre PLSM. Sa nu mai vorbim de masinile parcate pe trotuar. Fac apel si la cetateni sa sesizeze PLSM in cazul in care observa abateri de acest gen!

    • Relax Răspunde

      Relax, pe gardienii publici nu îi interesează de apelul tău, ei să își ia salariul, în rest să fie potop și tot nu-s curioși!

  2. Lili Răspunde

    Traversa pe bicicleta sau pe langa bicicleta, in aceasta ultima situatie, victima era doar pieton care tinea in maini o bicicleta.
    Aviz biciclistior care nu se obosesc sa coboare de pe bicicleta la traversarile trecerilor de pietoni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.