Ultima actualizare: azi, 13:16

Locale

Tribunalul Satu Mare a dat sentinţa: Ştrandul rămâne la Beny Alex. Primăria face apel

Tribunalul Satu Mare a decis, astăzi, că ştrandul municipal rămâne la Beny Alex. Aceasta este prima sentinţă într-un şir de procese şi recursuri care urmează pe acest subiect. Primăria a şi formulat apel. Sentinţa nu rezolvă problema în fond.

Magistraţii Tribunalului Satu Mare au respins ordonanţa prin care Primăria Satu Mare doreşte să preia ştrandul pentru a-l redeschide şi a-l reda sătmărenilor. Intenţia era de a lua această măsură până la soluţionarea pe fond a conflictului, care se pare că va dura ani de zile. Astfel, şansele ca ştrandul să fie deschis în viitorul apropiat sunt minime.

Amintim că aleşii locali au votat, în unanimitate, desființarea de drept a contractul încheiat de municipiul Satu Mare și firma S.C. Beny Alex S.R.L., cea care administrează ștrandul.

,,Dorim ca Ștrandul Municipal să redevină accesibil sătmărenilor. Consiliul Local Satu Mare a aprobat încetarea contractului dintre municipiul Satu Mare și concesionarul SC Beny Alex SRL. Considerăm că firma nu și-a îndeplinit obligațiile asumate, iar în aceste condiții contractul nu mai poate continua. Este al doilea an consecutiv în care ștrandul nu este deschis, în care acest serviciu public nu este prestat. Primăria este decisă să redea ștrandul sătmărenilor!”, a precizat municipalitatea.

Reprezentanţii Beny Alex au explicat de ce nu au deschis ştrandul

Reprezentanţii societăţii Beny Alex, care administrează ştrandul municipal, au explicat, pentru PortalSM, că au luat această decizia de a nu deschide ştrandul deoarece au pierdut, în primă instanţă, un proces prin care sunt obligaţi să plătească, în solidar cu Primăria Satu Mare, despăgubiri în valoare de peste 7 milioane de lei.

Admite in parte actiunea reclamantei si in consecinta obliga cele doua parate, in solidar, la plata unor despagubiri in cuantum total de 7.904.848,18 lei RON, precum si la plata dbanzii legale aferente acestei sume, dobanda calculata de la data ramanerii definitive a hotararii si pana la data platii efective”, se arată în hotărârea Tribunalului Satu Mare dată la finele anului trecut.

Povestea, pe scurt

În anul 2008 firma Beny Alex a concesionat ştrandul de la Consiliul Local Satu Mare pe o perioadă de 49 ani în vederea realizării investiţiei. La momentul respectiv terenurile erau libere de sarcini, astfel că au început lucrările iar ştrandul a fost deschis după realizarea unor investiţii.

Ulterior, în anul 2017, o sătmăreancă, S.R.M., a acţionat în judecată firma Beny Alex şi Primăria Satu Mare susţinând că este proprietara unui teren pe care este construit un bazin şi a cerut despăgubiri de milioane de lei.

La finalul anului trecut Tribunalul Satu Mare i-a dat dreptate femeii, dar soluţia a fost atacată de către toate părţile implicate, urmând să fie rejudecată.

Se pare că femeia ar fi revendicat suprafaţa respectivă iar pentru că aceasta nu poate fi retrocedată în natură ea ar fi dat o declaraţie prin care este de acord să fie despăgubită prin fondul Proprietatea. Ulterior s-ar fi răzgândit şi a chemat în instanţă municipalitatea şi firma care a efectuat investiţia.

Suma de peste 7,9 milioane lei pe care a stabilit-o instanţa s-ar baza pe anumite calcule, estimări a valorii terenului şi profitului teoretic pe care l-ar fi putut obţine persoana respectivă în decursul anilor.

În aceste condiţii, reprezentanţii Beny Alex au decis să nu deschidă ştrandul. Ei afirmă că nu au nicio garanţie că după reluarea procesului, la Curtea de Apel Oradea, despăgubirile nu vor avea o valoare mai mare şi se declară nemulţumiţi de toată situaţia în condiţiile în care ei au preluat un teren care, cel puţin pe hârtie, era liber de orice sarcini iar acum sunt nevoiţi să plătească despăgubiri de milioane de lei.

20 comentarii

  1. USR PLUS (căcat) Răspunde

    Mama îi prostituată tata îi unu care o platito iar eu îs cerșetor

  2. Herbert Răspunde

    Oasu mare ,
    țară veche ,
    plin cu proști
    de nu au pereche…..

  3. Papa Doc Răspunde

    Familia Țânțaș – finanțatoare al depulatului contrabandist Adișor Cosma – este o tumoare pe corpul acestui oraș!
    Au distrus Dacia, au falimentat ștrandul.
    Și mai are tupeu piticul să latre 🙈
    Bă Cosma hai sictir cu toată gașca ta de fripturiști din PDL!!!

  4. 🤔🤔🤔 Răspunde

    Vă spun așa estimativ pentru cei care vor să meargă la ștrandul vechi că se va deschide probabil cam peste 5 ani. Și am fost foarte-foarte optimist! Pe lângă faptul că de doi ani nu funcționează și se deteriorează instalația mai și trebuie investit. Și nu știu cine are cel puțin 1-3 milioane de € că primăria mă îndoiesc. Rămâne de văzut în primul rând cine deține licența pe sondele de apă termală că mie unul nu mi-e clar cine figurează ca și proprietar și ca și operator. Că fără apă caldă ciuciu ștrand.

  5. 😲😲😲 Răspunde

    Aick ar fi două aspecte. Pe de-o parte Primăria ar fi proprietarul ar fi acestui obiectiv. Pe de altă parte firma asta și-a cam bătut joc de ce a primit în folosință și a dovedit chiar și rea credință. Sunt de acord că poate/eigur a fost o tâmpenie monumentală tot acest contract (și pentru care cineva ar trebui să răspundă pentru că până la urmă este patrimoniu public și nu un ciuriburi de chioșc undeva la colț de stradă pentru vânzarea ziarelor). Dar să vină un judecător să nu lase autoritatea locală ca să reintre în posesia și gestiunea bunului mi se pare prea de tot! Păi judecați și vedeți dacă e de dat despăgubire dacă e de dat dar proprietatea cică se garantează prin Constituție! Pe ce depun jurământ cei din justiție??? Pe mersul trenurilor sau pe cartea de telefoane sau …? Și până la urmă cine tărăgănează în justiție partea cu anularea contractului și pretinsele despăgubiri? Mi se pare absurd să nu poți intra pe propria proprietate.

  6. radical2 Răspunde

    In Judecatoria SM e o satra mare de oameni corupti care fenteza leagea, de cele mai multe ori mana in mana cu infractorii( interlopi, oameni de afaceri influenti).

  7. GemeZamfirescu Răspunde

    Eu cred ca răspunsul la mizeria asta se găsește in dreptul unui singur individ! Iuliu Ilyes!Dobitocu asta este cel care a distrus acest oraș! Satu Mare a căzut in groapa sapata de acest inept corupt! Pierderea Dacia care in acte era proprietate a municipiului in favoarea obscurului “grof” Stefan Szabo ( pierdută prin neprezentarea juriștilor primăriei) și de aici cârdășia penala cu ciobanul Tantas au vaduvit municipiu de doua perle dintr-un foc!Politica lipsită de viziune in dezvoltarea infrastructurii,in politici de integrare a tinerilor școliți, in axe de dezvoltare regionale, in valorificarea poziției geografice,inclusiv in valorificarea resurselor termale au îngropat definitiv orașul.Singura realizare pentru care a rămas in folclor este “groapa lui gyusi” in care a îngropat un credit de 4 milioane de EUR.UDMR-ul i-a rezolvat problemele penale și l-a trimis la Vetis deoarece tâmpită cum este
    ,doamna Gyula nu putea sa facă gulaș dacă nu era nevasta de primar.Acum ce dracu mai vreți cu ștrandul? Primăria este reprezentata de Ressler cel mic ( fiul lui Ressler pionierul) in contradictoriu cu avocatul pitic Cozma Forestierul,omul din spatele ciobanului prăfoșenie, care trage sforile justiției prin terți ( aia cu cascheta cu care dădea fisu mâna fluturând 10 lei).Dar oameni buni și asta este o mascarada ordinara, cei doi pitici sunt fini și nași, deci in aceiași barca,numără banii in grup la Ardud Vii unde sunt mari latifundiari amândoi !Gaborică intelectualul de Debrecen face mascarada și o face pe preocupatul și nervosul doar,doar mai stoarce niște voturi de la vreo doua babe care-și tratau hemoroizii la “termal” și acum se scărpina in cur cu pliante UDMR care le irita de la prea mult rosu,alb,verde.Sigur și ștrandul o sa ajungă in portofoliul statului maghiar prin vreun Manevi cacamaca,dar după ce o sa mai stoarcă niște voturi de la prosti și UDMR si PNL și de ce nu și PSD , ca nu-i așa prosti ( votanți pardon) sunt cu caru! Fraților dacă nu aveți puterea și determinarea sa-i ridicați in furci pe jigodiile astea de politicieni mai bine mergeți slugi la străini …

  8. .... Răspunde

    GemeZamfirescu ,toata stima pentru comentariu tau, le-ai dat peste bot la niste comentaci, de o anumita etnie

  9. c-block Răspunde

    Doar o mică corectură. Oamenii nu știu dar nu numai Szabo avea parte din Dacia ci și Ilyes. Numai că după un timp și-a vândut partea. Nu doresc să discut de cum a ajuns în mâna unor politicieni patrimoniul public al orașului dar deja e mai mult decât absurd că nimeni nu s-a sesizat și nineni nu a cercetat speța când trebuia. Refuz să cred că nu se știa. Și nu este delic treaba OK. Iar groful Szabo practic s-a autoevacuat în Hu ca să scape de baiuri. Orașul duce lipsă de un gospodar primar veritabil care să aibă viziuhe. Deocamdată nu are. Deocamdată ne mișcăm brownian, cam cum bate vântul și cam cât ne lasă sforile păpușarilor.

  10. Norick Răspunde

    BĂI FRAIERE DE YANTAS DE CE NU DESCHIZI ȘTRANDUL??? POȚI SĂ AMENAJEZI PARCARE ÎN SPATE PE 9 MAI ȘI DESCHIZI O CASĂ DE BILETE ACOLO ȘI AI REZOLVAT PROBLEMA!!!

    • omicronu Răspunde

      Asta din punctul tau de vedere. Habar nu ai cate lucruri schioapata in biznis. Mai bine culca-te!

  11. Xpert68 Răspunde

    În decembrie 2008, când a fost semnat contractul de concesiune reprezentantii SC BENY ALEX SRL au știut de la bun început din cuprinsul clauzele contractuale că nu vor putea finaliza investiția și că vor pierde tot fară drept de despăgubire!!! În decembrie 2008, în contextul începutului de criză financiară, acest contract s-ar fi impus a nu mai fi încheiat ,însă datorită influenței politice s-a susținut până la urmă încheierea concesiunii indiferent de consecinte!! Ulterior în 2010 când Samuel Tânțaș ocupa funcția de subprefect acest contract de concesiune ar fi putut fi anulat de Consiliul Local SM pentru că SC BENY ALEX SRL nu își îndeplinise obligațiile contractuale, dar din nou din autritățile locale datorită considerentelor politice, cu toate că toți erau conștienti că această firma nu avea disponibilitatea financiară pentru finalizarea proiectului, neavând bani nici măcar pentru plata taxele pentru autorizațiile de construire, s-a decis ilegal de Consiliul Local SM printr-un nou act aditional prelungirea duratei de executie a investitiei.!!!!!În mai 2012 s-au acordat ilegal de Primăria SATU MARE două autorizații de construire, cu toate că autorizațiile ar fi trebuit să fie obținut anterior edificării construcțiilor, doar pentru o parte din edifiiciile ridicate de această societate!!!!La fel în mai 2012, SC BENY ALEX SRL cu toate că nu realizase nici 25% din obligatiile contractuale, a profitat că nu aveau unde să se scalde cetățenii și iar s-au închis ochii de autoritatea locală în frunte cu Dorel și ceilalți politicieni, facându-se un nou compromis pentru această firmă, oare de ce ?Orice novice în materie dacă ar studia obligațiile contractuale ale contractului de concesiune și-ar da seama ca SC BENY ALEX SRL nu le-a respectat dar a fost lăsată ca să încaseze anual bani, mai exact timp de 7 ani și până în 2019 din urma investitiei!!!!!! În cursul lunii decembrie 2011 o comisie de la Primăria SM a constatat că SC BENY ALEX SRL nu a obținut autorizatie de explorare a apei termale de la ANRM !!!! După ce în mai 2012 s-a aprobat de autoritatea locală funcționare bazei de agrement pentru bazine, care reprezentau doar aproximativ 25% din obligatiile contractuale, SC BENY ALEX SRL fără nicio autorizație legală de funcționare, profitând de faptul că DSP Satu Mare nu verificat sau nu a vrut să verifice dacă apa termală era dăunătoare sau nu sănătății și fără a exista un aviz legal pentru folosința apei termale și fără ca să fie plătită redevena pentru exploatare apei către ANRM acestă firmă a obținut profit anual dar nu a mai investit nimic pentru a a finaliza obligațiile asumate prin contract!!! !! Întru-un cuvânt sub oblăduirea sau sub ochii autoritătilor locale, care au încasat de la această firmă o redevență simbolică și a intereselor politice, s-a ajuns în această situație adică ca această firmă să prospere fără ca să își îndeplinescă obligațiile asumate prin contract prin exploatarea ilegală a apei termale!!! Acest contract de concesiune s-ar fi impus a nu fi încheiat niciodată, întrucât autoritatea locală din taxe și impozite și fonduri europene ar fi putut obține forța financiară pentru a renova și dezvolta baza de agrement fără aportul nici unei societăți însă autoritatea locală și voința politică și-a pus amprenta și au influențat negativ dezvoltarea!!!

    • c-block Răspunde

      @Xpert68, Foarte pertinentă observație! De aici ar rezulta o grămadă de acuzații cu iz penal exact cum am sesizat și eu anterior dar ca să vezi nimeni nu a făcut nimic la vremea respectivă! Oare de ce? Refuz să cred că aceste aspecte nu se știau acolo unde trebuie și asta de mult!
      Încă o completare și pentru reîmprospătarea memoriei colectivului. La momentul respectiv a fost deschis aquaparcul de oe Gorunului din bani de la UE. Mulți bani, cred că vrei 9 milioane de € dacă bine țin minte. Iar ce nu se știe la acea investiție era cineva cointeresat ca să meargă strună. Așa din umbră. Ceva primar care și acum este primar în altă parte. Iar pe asta au zis probabil că îl pasează probabil printr-un contract de concesiune. Asta cred că era ideea. Ca să nu mai vorbesc că terenul pe care s-a edificat aquaparcul nu o să ghiciți dar tot a unei episcopii este.

  12. Vasile Răspunde

    Cine-i la putere fraierilor?

  13. Vasile Răspunde

    Și judecătorii sunt neamuri cu infractorii

  14. xpert86 Răspunde

    Sandu Rodica este unul din proprietarii de terenuri aflat in perimetrul concesionat de Primaria SM fara ca autoritatile locale sa fi tinut cont!!! Pe terenurile lui Sandu Rodica se afla toate bazinele si restul constructiilor pe care le-a construit SC BENY ALEX SRL!!!!!!!!Ca aceasta persoana mai exista inca cativa proprietari pe care SC BENY ALEX SRL nu a reusit sa-i convinga ca sa le vanda terenurile pe preturi de nimic!!! In 2008 cand s-a incheiat contractul de concesiune abuziv de Consiliul Local reprezentat de Ilyes Iuliu cu SC BENY ALEX SRL se cunostea situatia juridica dar Tantas nu a tinut cont crezand ca ii va convinge sa vanda terenurile pe proprietari, dar nu a reusit nici pana astazi!!! Instanta de judecata a obligat Consiliu Local Satu Mare in solidar cu SC BENY ALEX SRL sa plateasca despagubiri catre Sandu Rodica!!! Ca sa taraganeze plata acestei sume SC BENY ALEX SRL si Consiliul Local SM se intrec cu tot felul de actiuni civile, iar unii magistrati le canta in struna sau pun botul pana cand vor da peste un judecator responsabil care le va stopa demersurile si Sandu Rodica va solicita blocarea conturilir autoritatii locale si a falitei pentru recuperarea sumelor cuvenite!!! Numai fraierii cred ca Consiliul Local Satu Mare se agita pentru cetatenii orasului, de fapt pe consilieri ii intereseaza ca nu se plateasca catre Sandu Rodica suma cuvenita, sustinand interesul local care nu are nicio legatura cu realitatea!!!! M-a intreb cum ar putea oare cetatenii sa se scalde intr-o apa termala neautorizata fara nici un prospect sau analiza si pentru care nu s-a platit redeventa catre ANRM de SC BENY ALEX SRL si DSP SM nu a dat nici un aviz pentru folosinta?????

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.