Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

VIDEO. Incendiu violent. Casa unei familii din județ, distrusă de flăcări

Azi-noapte, la ora 02:47, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat să intervină pentru lichidarea unui incendiu, izbucnit la o casă de locuit, în localitatea Sânmiclăuș.

La fața locului s-au deplasat 9 pompieri militari cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD cu echipaj de prim-ajutor, din cadrul Detașamentului de Pompieri Carei.

Ajunse la fața locului, forțele profesioniste au găsit incendiul manifestându-se cu flacără la nivelul acoperișului, pe o suprafața de aproximativ 150 metri pătrați, cu posibilitate de propagare la o casă de locuit situată în imediata vecinătate.

Reacția promptă a pompierilor careieni a salvat casa de locuit situată la 2 metri de casa incendiată, însă, din nefericire, într-o anexă lipită de focar se afla un autoturism care nu a putut fi salvat și care ar fi produs și incendiul.

O butelie de gaz, care se afla în interiorul bucătăriei, a îngreunat misiunea pompierilor. Acestea au reușit să evacueze butelia în siguranță.

În urma incendiului au ars acoperișul casei, mobilierul din interiorul bucătăriei și autoturismul în totalitate. S-au degradat tencuiala din interiorul camerelor și aparatele electrocasnice din bucătărie.

Cauza probabilă de producere a incendiului este un scurtcircuit electric la bordul autoturismului.

Sursa: ISU Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.