Ultima actualizare: azi, 14:36

Locale

A furat un cal și l-a vândut imediat. Animalul, găsit într-o dubă cu numere de Satu Mare

Un tânăr de 23 de ani din comuna bistrițeană Lechința a furat un cal și l-a vândut imediat mai departe, informează bistriteanul.ro. Așa au aflat polițiștii cine a comis infracțiunea, după ce au oprit, în noaptea de 23 spre 24 iulie, o dubă care transporta…un cal. Duba era înmatriculată în județul Satu Mare, iar la volan se afla un bărbat din Năsăud, alături de alți doi bărbați. În spatele lor stătea calul.

Calul a fost încredințat proprietarului de către polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința care continuă cercetările, în vederea clarificării cauzei, sub toate aspectele.

Ce spune Poliția:

„În noaptea de 23/24 iulie a.c., în jurul orei 00.20, în urma controalelor efectuate în trafic, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința au oprit pentru verificări o autoutilitară înmatriculată în județul Satu-Mare. La volan a fost identificat un bărbat de 43 de ani, din Năsăud, iar în autovehicul au mai fost identificați încă doi pasageri, în vârstă de 21 și 30 de ani, ambii din Năsăud.

În urma controlului efectuat, polițiștii au constatat faptul că în autovehicul se află un cal, iar semnalmentele acestuia corespund celui sustras, aparținând bărbatului din localitatea Enciu. În urma investigațiilor, s-a stabilit faptul că animalul ar fi fost sustras de către un tânăr, de 23 de ani, din Lechința care l-ar fi vândut celor din Năsăud”, a comunicat Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Sursa: bistriteanul.ro.

4 comentarii

  1. Tabu Răspunde

    Aducea pentru Cozma.

  2. Sâcă Răspunde

    ‘În spatele lor stătea calul’ , Acum stă milițianul…

  3. Bogdan Dumitraș Răspunde

    Țiganii din Stâna l-au furat pentru Cozma

    • 🤔🤔😲🤪😅 Răspunde

      Numai că nu l-a preluat că nu avea ITP valabil la potcoave???😱😲🤪😂😅🤣

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.