Ultima actualizare: azi, 21:45
Locale

APEL. Opt copii și tatăl paralizat au nevoie de ajutor. Casa în care se vor muta trebuie renovată

O familie din localitatea Remetea Oașului, județul Satu Mare, are nevoie urgentă de ajutorul nostru. Opt copii și tatăl paralizat, care trăiesc într-o casă dărăpănată cu două camera, trebuie să se mute într-o nouă locuință.

Sensibilizați de povestea familiei, niște oameni cu suflet mare au achiziționat o casă, însă cei opt copii și tatăl lor nu se pot muta în noua locuință întrucât acestea are nevoie de reabilitare. Asociația ”Apel la acțiune” îi roagă pe sătmăreni să doneze orice sumă pentru a ajuta la finalizarea casei astfel încât familia să se poată muta până la finalul acestui an.

Apelul lansat de Asociația ”Apel la acțiune”:

,,Este vorba despre o familie din Remetea Oașului ai cărei membrii împart cele două camere pe care le vezi în poze. Imaginile vorbesc de la sine despre condițiile grele în care trăiesc, astfel că nici nu mai e nevoie să le explicăm.

Iar sărăcia nu este singura problemă pe care o confruntă.

În urmă cu zece ani, tatăl a făcut un accident de mașină care l-a lăsat paralizat de la brâu în jos. De atunci se deplasează doar cu ajutorul unui scaun cu rotile.

Cum îi putem ajuta?

Situația a stârnit mila unor săteni din localitatea vecină. Aceștia le-au cumparat o casă nouă care are, însă, nevoie de reabilitare. Casa este semifinisată, dar mai e cale lungă până va fi gata de locuit. Dorința tuturor este ca familia să se poată muta în noua locuință pâna la sfârșitul anului.

Până acum, cu ajutorul donațiilor primite în cadrul Asociației „Apel la Acțiune”, am oferit 10.000 de lei pentru materiale de construcție.

Dacă ai inimă pentru familia din Remetea Oașului și vrei să contribui și tu la finalizarea casei”.

Cei care doresc să ajute sunt rugați să trimită un mesaj reprezentanților asociației, pe pagina de Facebook Asociația Apel la Acțiune.

9 comentarii

  1. dorel Răspunde

    Paralizat …..dar poateee !

  2. Adrian Răspunde

    Dorele de unde stii ca nu o avut copiii inainte sa fie paralizat.

    • România reală Răspunde

      @Adrian. Compară vârsta copiiilor (se poate estima) cu evenimentul nefericit când a avut loc. Și eu zic că sunt în poză ceva copiii clar sub 10 ani! Cel puțin doi. Dar săracii copiii nu au nici o vină. Pe mine mă apucă scârba când văd asemenea știri care ne îndeamnă să ajutăm. Da, ajutăm dar totuși cum poți fi atât de ….. ca să faci copiii și să nu ai minimul necesar lor? Frate, totuși sunt 8 copiii !!??? Sunt curios ce a făcut asistența socială din localitatea sau DGASPC. Că de aia sunt plătiți și nu să …. Știți voi ce am vrut să zic. Mă gândesc în rapoarte scriptic totul este cum trebuie. Ca de obicei realitatea ne omoară în țara asta. Și incompetența.

  3. Mortu Răspunde

    Amu sincer ce vreti de la un tigan? Se inmultesc ca mustele pe cacat. Nu ati observat ca un om care ar un pic de cap nu produce copii la banda rulanta, tiganii stiu sa se fut@ sa cerseasca si sa te injure daca nu ii dai

    • Adolf Hitler Răspunde

      Știa Hitler și Antonescu ce știa când i-a cules din Europa !!!
      Păcat că nu și-au putut finaliza planul.
      Altfel ar fi arătat europa acum !!!!

  4. H&R Răspunde

    Am aceeasi observatii ca in majoritatea cazurilor. Daca va uitati in spatele casei, sau langa, ce vedeti? Acum serios, ce vedeti? O gramada de gunoi, de deseuri, de plastic, aruncati asa de voia sortii.
    Acum serios ce impiedica sa faca curat in curte sau in casa? Sa faca curat in propria ograda. Nimic. Dar de milogit…

    • De aici înțelege fiecare ce vrea Răspunde

      @H&R, trebuie să-i înțelegi și pe ei. Probabil au scutire de la medic să se aplece după mizerie. Sau cine știe, poate curățenia este un alt proiect la care așteaptă tot așa niște doritori. La funduleț nu trebuie șters careva?😱😱😱😱🥴🥴🥴🤮🤮🤮😤😤😤😪

  5. Kuka Răspunde

    Oameni fără suflet! Sper să ajungă copii voștri tot în aceeași situație!
    Ce vă f#te pe voi cum arată curtea?!? Dacă vreți să-i ajutați, ajutați, dacă nu, să vă țineți gura!!
    Dumnezeu să vă ajute pe voi așa cum ajutați și voi!

    • H&R Răspunde

      Perfectă observația ta! Să ajute Dumnezeu. Cam asta e și în situația lor.
      Știi cum se zice pe limba maghiară?

      Segíts magadon, az Isten is megsegít!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.