PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Crimă după un conflict în trafic, în țară. Bărbat omorât pentru că a atins o oglindă

Un scandal izbucnit după un accident banal de circulaţie a culminat cu o crimă, titrează stirileprotv.ro. S-a întâmplat miercuri seară, în Bacău, după ce un șofer a acroșat oglinda unei dube.

Însoțit de pasagerul din dreapta, șoferul mașinii de marfă a coborât și l-a lovit pe bărbatul de 53 de ani până când acesta s-a prăbușit. Indivizii au fost identificați în scurt timp, cu ajutorul camerelor de supraveghere din zonă, și riscă ani grei de închisoare.

Incidentul a avut loc lângă o şcoală, sub privirile copiilor care se jucau în zonă. După ce victima a acroșat oglinda dubei, din vehicul au coborât doi bărbaţi. Unul dintre ei l-a lovit pe şoferul autoturismului până ce bietul om a căzut din picioare. Indivizii și-au lăsat victima în mijlocul străzii şi au demarat în trombă.

Martorii au sunat la 112, însă echipajul de la ambulanţă l-a găsit pe şoferul bătut fără semne vitale. Sora victimei a venit la fața locului, însă oamenii legii n-au lăsat-o să se apropie. Zdrobită de durere, femeia le-a spus că este al doilea frate pe care îl pierde într-o lună.

După ce au vizionat imaginile de pe camerele de supraveghere, poliţiştii i-au identificat pe cei doi suspecţi de crimă şi i-au adus la audieri. Un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău a preluat ancheta.

Sursa: stirileprotv.ro