PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Descoperire macabră. Cadavru găsit într-un bloc din Satu Mare

Ieri, în jurul orei 16:10, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” județului Satu Mare a fost solicitat să intervină pentru deblocarea unei uși, a unui apartament, din blocul situat pe strada Ostrovului, din municipiul Satu Mare.

La fața locului s-au deplasat trei subofițeri cu o autospecială de descarcerare, din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare.

Ajunse la fata locului, forțele profesioniste au deblocat ușă de acces în imobil, iar în interior au găsit o persoana decedată.

Ce spune Poliția:

La data de 24 iulie, în jurul orelor 16.00, polițiștii sătmăreni au fost sesizați de către o femeie de 36 de ani, din Satu Mare, despre faptul că într-un apartament al unui bloc situat pe strada Ostrovului din municipiul Satu Mare s-ar afla o persoană, posibil decedată.

Polițiștii sosiți la fața locului au constatat că aspectele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat de 43 de ani, din Carei.

Corpul bărbatului a fost depus la Prosectura Spitalului Satu Mare, în vederea efectuării necropsiei. În cauză nu sunt suspiciuni.