Ultima actualizare: azi, 12:24

Locale

Divorțul cu peripeții, pe masa Poliției. Ce pățește bărbatul ce a scufundat mașina fostei soții

Divorțul cu peripeții a ajuns pe masa Poliției, după ce femeia a cărei mașină a fost scufundată în lacul Mujdeni a sesizat Poliția. Vinovatul este fostul soț ce, din răzbunare, i-a scufundat femeii mașina în lac.

Bărbatul, în vârstă de 39 de ani, a fost identificat de polițiștii.

„La data de 15 iulie a.c., în jurul orelor 10.00, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Negrești-Oaș au fost sesizați de către o femeie de 34 de ani, din Maramureș, despre faptul că o persoană i-ar fi scufundat în mod intenționat autoturismul în lacul Mujdeni. Polițiștii sosiți la fața locului au constatat că aspectele sesizate se confirmă. Aceștia au identificat persoana care ar fi săvârșit fapta, respectiv un bărbat de 39 de ani. În cauză, pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere. La data de 25 iulie a.c., autoturismul a fost scos din lacul Mujdeni de către persoanele abilitate în acest sens, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 4500 de euro”, potrivit unui comunicat IPJ Satu Mare transmis redacției PortalSM.

Potrivit informațiilor PortalSM, mașina a fost scufundată de bărbat deoarece era supărat pe faptul că a divorțat de soție. Acesta a scufundat autoturismul în data de 15 iulie, iar înainte să-i dea drumul în apă a deschis toate geamurile

Pentru a scoate mașina din apă s-a apelat la un scafandru profesionist și la un buldoexcavator. Intervenția s-a încheiat cu succes, iar autoturismul a fost extras din lac.

Un comentariu

  1. Om Răspunde

    Trebuie sa fii cel putin prost ca sa faci asa ceva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.