Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

FOTO. România, groapa de gunoi a Europei. Camion încărcat cu deșeuri oprit la Petea

Poliţiştii de frontieră sătmăreni în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Satu Mare, nu au permis intrarea în ţară a unui automarfar încărcat cu 7.000 de kilograme de deșeuri, constând în cauciucuri uzate şi utilaje agricole uzate, pentru care șoferul nu a putut prezenta documentele prevăzute de lege, necesare transferului unor astfel de materiale.

Ieri, 13 iulie, în jurul orei 10.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui automarfar, condus de către un cetăţean român.

Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, cauciucuri uzate, un tractor şi utilaje agricole uzate de la o societate comercială din Germania pentru trei societăţi comerciale din România.

În cadrul verificărilor s-a constatat faptul că mijlocul de transport era încărcat cu 7.000 de kilograme de anvelope aflate într-o stare avansată de degradare şi utilaje agricole, de asemenea în stare de degradare.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transfer de deşeuri, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanților Gărzii de Mediu Satu Mare care au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României întrucât documentele prezentate erau incomplete.

Conform legislaţiei în vigoare, şoferul mijlocului de transport nu a putut prezenta Anexa nr. 7 la Regulamentul (CE) nr. 1013/2006.

În acest caz, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, deşeurile fiind returnate societăţii expeditoare.

Sursa: Poliția de Frontieră

8 comentarii

  1. barny Răspunde

    alea nu s deseuri, is tractoarele Florisal!!

  2. Fasz Răspunde

    Vreți în Schengen? Asta ne așteaptă, nu le mai oprește nimeni!

  3. Nae Răspunde

    Foamea-n gât . Sunt sigur ca anvelopele nu aparțineau celor care și-au cumpărat 2-3 fiare din Germania . Alea erau ciubucul șoferului sau al proprietarului camionului . Dacă nu erau anvelopele , nu se lega nimeni de fiare

  4. ecologist Răspunde

    No, am trăit-o și pe asta! A ajuns vestea și la ziare! Dar până acuma nu ați observat asta cu toate second handurile și cu toate ciurucurile hăgate pe la vămi? Și asta peste tot prin țară de vreo 20 de ani? Sau numai acum vi s-a dat voie să observați? 😱😱😲😲🤔🥴🥴🤯😭

  5. Gyuri Răspunde

    Hei.
    Ia spuneți, domnilor, câți vă permiteți 4 “cauciuce” noi? De câte ori ați cumpărat “gume” semiuzate?
    Iar de utilaje ce să mai zicem?
    Un tractor, ca cel din imagine, plus acel utilaj costă probabil vreo 100.000 €. Cred.
    De unde atâția bani, când la noi bate vânt de sărăcie. Din această cauză importăm “toate gunoaiele” și ne transformăm țara in groapa de gunoi singuri.Pt că suntem săraci.

    • Pistike Răspunde

      Mă faszkalap, dacă nu îți permiți să îți iei cauciucuri noi, mergi pe jos!
      Dar ce să zic, nici tac-tu n-o avut bani de gumă, și așa ne-am pricopsit cu un prost ca tine!

  6. GB Răspunde

    Multe autoturisme second-hand importate circulă prin țară(a înflorit o adevărată industrie bănoasă în ultimii 30 și de ani) și a fericit la vremea respectivă mulți români care și-au văzut visul împlinit, dar majoritatea sau transformat în “tigăi” care aglomerează/periclitează traficul(vezi mai nou campania media a RAR). E, am ajuns să trăim reversul medaliei și ne doare, dar vorba vorbei: – “Sunt prea sărac să-mi cumpăr ceva ieftin”. Morala-ieftin și bun nu există! Adică faci sacrificii mari și cumperi ceva nou/durabil/de calitate care îl folosești mult timp. Apropo, o mașină știm deja toți că nu e o investiție pentru majoritatea dintre noi ci mai mult un obiect de afirmare a statutului social. Cu utilajele e altă poveste, capacitate… rentabilitate, ce mai agricultură de secol XXI (tractorul din poză e pentru grădină din spatele casei, dar treaba asta o faci și cu un motocultor nou/performant). Ca o concluzie, dacă ai o necesitate vitală pentru dezvoltarea ta și a familiei tale îți faci un plan viabil și sustenabil de al realiza la nivelul tău social(nu copia ruda, prietenul, vecinul, etc.. că vezi doamne”nu sunt eu mai sărac”… sau “să prind și eu ceva din afacere”), dacă nu…Nu. La fel de valabil (mai nou) în imobiliare (așa se creează bula imobiliară… care, ghici ce??? invariabil se sparge!). Cumpătarea e o virtute și nu a fost la modă niciodată, dar te apără de decepții(vezi Caritas, FNI, inflație 120%, bănci falite… criza din 2009,… ptiuuu le-am trăit pe toate…iar în contextul actual unii ne avertizează că iar vin vremuri grele) pentru o viață frumoasă. Asta vă doresc, nu avuții, o viață frumoasă….De voi depinde!

  7. Nagasaky Răspunde

    Un titlu de rahat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.