Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

FOTO. TIR-uri cu anvelope uzate și saltele, oprite la intrarea în țară. Trimise înapoi în Ungaria

Poliţiştii de frontieră sătmăreni în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Satu Mare nu au permis intrarea în ţară a două automarfare încărcate cu deșeuri, constând în anvelope uzate și saltele.

În dimineața zilei de 28 iulie a.c., în jurul orei 9.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un ieșean în vârstă de 42 de ani, conducând un automarfar înmatriculat în România.

Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, 9.700 kg de cauciucuri uzate, de la o societate comercială din Germania pentru o firmă din județul Suceava.

Ulterior, în jurul orei 18.00, la același punct de trecere a frontierei s-a prezentat pentru a intra în România un alt cetățean român, în vârstă de 32 de ani, tot din județul Iași. Acesta conducea un automarfar înmatriculat în România şi transporta 42 de saltele din Germania, care urmau să ajungă, tot, în județul Suceava.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestor transferuri de deşeuri, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanților Gărzii de Mediu Satu Mare care au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României întrucât nu există documente necesare importului de deșeuri.

Conform legislaţiei în vigoare, persoanele în cauză nu a putut prezenta Anexa nr. 7 la Regulamentul (CE) nr. 1013/2006.

În ambele cazuri, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.

14 comentarii

  1. stirilendospocnite Răspunde

    Povestea merge mai departe: Titlu cu multa frustrare din partea amatorilor de la porcar sm . Se numeste si dezinformare pt cine citeste numai titlurile.

  2. ABBA 😉😉😉 Răspunde

    De ce trebuie sa instigati la ura, porcarsm.ro de 2 bani…? Cum adica trimis inapoi in Ungaria, cand voi scrieti ca, citez: “de la o societate comercială din Germania”! Ziaristi borâți ce sunteți!

    • El Brasil Răspunde

      Mda. Pe logica asta toți arăbeții care fug de la noi către vest și sunt prinși de grănicerii unguri ar trebui repatriați cu acte cu tot la noi??? Și să ne spălăm de acum încolo pe cap cu ei??? Că doar de la noi au venit, nu????
      Stimată redacție! De ce manipulați și instigați? Și nu e prima dată! Sunteți mândrii că vânturați rahatul???

  3. X Răspunde

    Ce asteptari aveti de la glumele astea proaste ce s-au autoproclamat ziaristi/jurnalisti. Cand in majoritatea articolelor gasesti greseli de exprimare sau gramaticale. Sa nu amintim ca mai vorbesc si pe langa subiect.

  4. Pevecistăpânul Răspunde

    Bă ăștia care vă dați unguri, voi mai sunteți unguri sau maghiari dacă proveniți din familii mixte, sau, conform celor spuse de liderul vostru Orban Viktor, sunt unguri doar cei pur-sânge?

    • De aici înțelege fiecare ce vrea Răspunde

      Altul care apare și spune ce a auzit după ce i s-a spus de către alții că ce a auzit!
      Vă treziți cu toții măi defazați total și acum faceți scandal după o săptămână și pe ce? Tu știi ce a zis Orban sau repeți ca un papagal ce ți se bagă în cap de trei zile via tembelizor? Vezi că eu am urmărit cu colebilul lângă mine și am ascultat ce a spus și asta sigur nu a zis! În schimb a zis că fiecare țară are dreptul să-și apere granițele împotriva invaziei de musulmani. Nici cu asta nu ești de acord ortodoxule? Că mai e puțin și țările UE prin patronajul atent al Bruxelles-ului intră în disoluție. Ție îți convine cât timp îți este virat ajutorul social pe card, nu? Orban a enumerat scurt problemele care ne așteaptă. Este singurul care vorbește decent, direct și la subiect cu oamenii. Ai noștri se întrec cum aă ne mintă mai tare.

      • 🤔🤔😲🤪😅 Răspunde

        Nu-i frumos ce ai făcut. Ai scris prea mult și l-ai epuizat pe pevestăpân. Acum gata trei zile săracu trebuie să descifreze informația!😱😲😨🥴🤪

      • Lăescu Răspunde

        Zise Măscărici, și mai luă o gură de ….rahat.

        • Lăescu Răspunde

          Că eu așa fac și am impresia că așa fac toți! 😱😲🥴🤮💩💩
          Marea bou mai pot fi și eu!🐮🐮🐮🐮

    • Pevecistăpânul Răspunde

      Până intrăm noi, îi scot ăștia pe unguri

      • H&R Răspunde

        Poate intram impreuna cu Ucraina in Schengen. Stii cand va fi ala?
        Daca ies ungurii nu are nici un rost ca noi sa intram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.