Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

FOTO. TIR-uri cu tone de deșeuri din Germania, Belgia și Olanda, oprite în vama Petea

Poliţiştii de frontieră sătmăreni în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Satu Mare nu au permis intrarea în ţară a trei automarfare încărcate cu deșeuri, constând în cauciucuri uzate, biciclete, ţevi şi stâlpi de gard, dar şi 41 de tone de hârtie şi material plastic, pentru care șoferii nu au putut prezenta documentele prevăzute de lege necesare transferului unor astfel de materiale.

În seara zilei de 18 iulie, în jurul orei 22.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui automarfar înmatriculat în România, condus de către un cetăţean român în vârstă de 54 de ani.

Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, cauciucuri uzate, saltele, stâlpi de gard, biciclete, subansamble de biciclete, dar şi 20 de tone de hârtie, de la o societate comercială din Germania cu destinaţia Suceava.

În cadrul verificărilor s-a constatat faptul că mijlocul de transport era încărcat cu bunuri aflate într-o stare avansată de degradare.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transfer de deşeuri, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanților Gărzii de Mediu Satu Mare care au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României întrucât documentele prezentate erau incomplete.

Conform legislaţiei în vigoare, şoferul mijlocului de transport nu a putut prezenta Anexa nr. 7 la Regulamentul (CE) nr. 1013/2006.

În acest caz, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate. Cu toate acestea, şoferul a încercat încă o dată să intre pe teritoriul ţării noastre, în ziua următoare, în jurul orei 11.00, însă nici de această dată nu i s-a permis intrarea în România.

Marţi, 19 iulie, în jurul orei 07.30, în acelaşi punct de trecere a frontierei s-a prezentat pentru a intra în România un sucevean în vârstă de 39 de ani, conducând un ansamblu format dintr-un cap tractor şi semiremorcă, ambele înmatriculate în România. La controlul de frontieră, cu ocazia verificării documentelor, poliţiştii de frontieră au constatat că acesta transportă 360 bucăţi de ţeavă, 8 biciclete şi un acumulator, toate încărcate din Belgia, cu destinaţia Suceava.

Polițiștii au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Gărzii de Mediu Satu Mare, care au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României, întrucât documentele prezentate erau incomplete.

Conform legislaţiei în vigoare, şoferul mijlocului de transport nu a putut prezenta Anexa nr. 7 la Regulamentul (CE) nr. 1013/2006.

În acest caz, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate.

Câteva ore mai târziu – în jurul orei 19.00 – în acelaşi punct de trecere a frontierei s-a prezentat pentru a intra în România un cetăţean român în vârstă de 51 de ani, conducând un ansamblu format dintr-un cap tractor şi semiremorcă, ambele înmatriculate în România. La controlul de frontieră, cu ocazia verificării documentelor, poliţiştii de frontieră au constatat că acesta transportă 21 de tone de material plastic, încărcate în Olanda şi care urmau să ajungă la o societate comercială din judeţul Bistriţa Năsăud.

Şi în acest caz, poliţiştii de frontieră sătmăreni au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Gărzii de Mediu Satu Mare, care au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României, întrucât documentele prezentate erau incomplete.

Conform legislaţiei în vigoare, şoferul mijlocului de transport nu a putut prezenta Anexa nr. 7 la Regulamentul (CE) nr. 1013/2006.

Autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate.

Sursa: Poliția de Frontieră

3 comentarii

  1. K9 Răspunde

    Oamenii nu isi permit lucruri noi de aceea se importa mobila sh si haine sh si electrocasnice sh sau cum e platita presa sa spuna “deșeuri”. Se pare ca romanii nu mai au dreptul sa isi cumpere singurile lucruri care a avut grija guvernul sa si le permita, obiectele second hand. Ma intreb cum de in toata europa exista magazine sh si se muta obiecte sh din o trara in alta doar in romania care e probabil cea mai sarac tara europeana nu se pot muta. In plus refolosind obiecte vechi nu mai poluam pentru a produce obiecte noi si nici nu mai umplem gropile de gunoi deci e mult mai ecologic. In plus prin vanzarea obiectelor sh prin magazine se creaza un profit care este impozitat deci se aduce o suma de bani la buget.
    Dar ce stim noi prostii care platim salariile celur care decid

    • K69 Răspunde

      Dacă nu își permit, să nu își cumpere!
      Vorbim despre drepturi nu despre obligații!
      Asta este scuză perfectă pentru toți traficanții de gunoaie, că Omul de rând nu își permite lucruri noi, deci aducem gunoaiele nemților și le vindem puțin mai ieftin decât produsul nou în magazin!
      Există rate, iar dacă nici așa nu își permite, să nu aibă!
      Vorbesc la modul general, despre orice gunoi adus de afară!!

      • Cosmin Răspunde

        Sa inteleg ca nu conteaza majoritatea romanilor ? Aici inteleg ca nici cei ce au masini sh nu sunt valabili si restul sa crape daca nu isi cumpara lucruri noi. Daca nu isi permite un frigider nou sa nu isi tina mancarea de pe o zi pe alta sau sa se indatoreze la banci pana se sufoca acum pe fondul crizei economice. Hai sa fim mai cu picioarele pe pamant ca nu toti romanii sunt “oameni de afaceri” sau parlamentari ci majoritatea muncesc pe salarii de mizerie jecmaniti de stat de banci si de patroni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.