Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Violator căutat în toată Europa, prins la Satu Mare

Violator căutat în toată Europa, prins la Satu Mare. Polițiștii de frontieră sătmăreni au depistat, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, două persoane numele cărora erau emise mandate de către autorităţile române.

În data de 04 iulie a.c., în jurul orei 16.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, s-a prezentat pentru a intra în țară un tânăr, în vârstă de 36 de ani, din judeţul Vrancea.

În urma efectuării formalităților la frontieră, s-a constatat faptul că pe numele lui Judecătoria Focşani a emis, în 6 iunie a.c., un mandat european de arestare. Tânărul a fost condamnat la 3 ani pedeapsă privativă de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de viol.

În data de 05 iulie a.c., în jurul orei 21.30, în acelaşi punct de trecere a frontierei, pe sensul de ieşire din România s-a prezentat un bărbat în vârstă de 44 de ani, din judeţul Iaşi. Cu ocazia controlului documentelor, poliţistul de frontieră a constatat că pe numele bărbatului a fost emis, în aceeaşi zi, de către Tribunalul Iaşi, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Ieşeanul a fost condamnat la 7 ani şi 9 luni închisoare pentru evaziune fiscală.

Cele două persoane au fost preluate de către un echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.