Ultima actualizare: azi, 22:30
Naţionale

Bărbatul ce și-a omorât întreaga familie nu a mai fost evaluat din 2004. Avea probleme psihice

Bărbatul ce și-a omorât întreaga familie nu a mai fost evaluat din 2004. Suferea de probleme psihice. Bărbatul în vârstă de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care a masacrat cinci membri ai familiei şi avea probleme psihice nu a mai fost evaluat de către o comisie de specialitate de acum 18 ani, legislaţia fiind una extrem de permisivă, potrivit Adevărul.

Bărbatul, cunoscut cu probleme psihice de câteva decenii, şi-a ucis pe 9 august cu pietre sora, fratele, părinţii şi nepoata. Masacrul a fost descoperit de către cumnatul asasinului, medic militar în Piteşti. Asasinul a fost prins într-o pădure din apropierea locului masacrului şi a încercat să se sinucidă, fiind imobilizat la timp. ”Comisia de evaluare i-a eliberat în 2004 acestui bărbat certificat pentru handicap accentuat permanent. Bărbatul nu a mai avut reevaluări de atunci, nu a solicitat nici familia sau el. Noi facem reevaluări la persoanele cu handicap permanent doar dacă familia solicită acest lucru, ca urmare a agravării stării de sănătate, la sesizări sau prin Ministerul Muncii, prin Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap. La momentul evaluării din 2004, bărbatul nu figura cu venituri, nu ştiu ce s-a mai întâmplat ulterior. Din 2004, familia acestuia nu a mai solicitat reevaluare”, a declarat în exclusivitate pentru Adevărul doctorul Claudia Radu, preşedintele Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap din Argeş, aflată în subordinea Consiliului Judeţean Argeş.

Autorul celor cinci crime a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat miercuri, 10 august, în faţa judecătorilor de la Tribunalul Argeş, cu propunere de arestare pentru 30 de zile.

 

2 comentarii

  1. Xxxx Răspunde

    Bravo România, meriți din plin să fi ștearsă de pe fața pământului ca țară !!!
    Nu știi să îți aperi cetățenii !!!

  2. România reală Răspunde

    Asta cu lipsa evaluării este inconștiența familiei și indolența autorităților, asta în frunte cu primăria locală care are serviciu de asistență socială exact pentru asemenea cazuri scăpate ca apoi să poată sesiza pe cei de la comisie. Dar nu interesează pe nimeni! Măriți salariile la eroi că sunt nesătui și oricum puturoși!😱🤮😤😭😨🤯🥴😫

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.