Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

FOTO. 15 tone de mobilă second-hand și anvelope uzate, întoarse din drum, la Vama Petea

15 tone de mobilă second-hand și anvelope uzate, întoarse din drum, la Vama Petea. Două ansambluri rutiere, conduse de doi cetățeni români, un clujean și un maramureșean în vârstă de 44, respectiv 55 de ani, s-au prezentat pe sensul de intrare în România, luni, 15 august. 

Conform documentelor de însoțire a mărfii, primul șofer transporta cantitatea de 17 tone mobilă second-hand și obiecte de uz casnic, iar cel de-al doilea șofer transporta cantitatea de 8,8 tone anvelope uzate. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că deșeurile sus menționate erau încărcate din Germania, fiind destinate unor societăți comerciale din județele Iași și Maramureș.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestor transporturi, s-a solicitat sprijinul autorizat al reprezentanților Gărzii de Mediu Satu Mare care au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României întrucât nu există documente necesare importului de deșeuri.

Conform legislaţiei în vigoare, persoanele în cauză nu au putut prezenta Anexa nr. 7 la Regulamentul (CE) nr. 1013/2006.
În acest caz, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.