Ultima actualizare: ieri, 20:44

Locale

FOTO. Chrysler căutat de autoritățile din Italia, descoperit în vama Petea

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Petea – judeţul Satu Mare au descoperit, la controlul de frontieră, un autoturism marca Chrysler, în valoare de peste 20.000 de lei, care figurează ca fiind căutat de autoritățile din Italia.

În data de 5 august, în jurul orei 14.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară, pentru efectuarea formalităților de frontieră, un bărbat, cetăţean român, în vârstă de 53 de ani, domiciliat pe raza  județul Iaşi.

Acesta conducea un autoturism marca Chrysler, înmatriculat în Italia.

La controlul specific, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că autoturismul în cauză, figurează în bazele de date ca ,,bun căutat pentru confiscare”, alertă introdusă de autorităţile din Italia, în data de 22.02.2022.

Drept urmare, autoturismul în cauză, în valoare de aproximativ 20.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul instituţiei, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, la final urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Sursa: Poliția de Frontieră

2 comentarii

  1. Dzsugasvili Răspunde

    Eventual Dodge…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.