Ultima actualizare: azi, 16:16
Naţionale

Mașinile mai vechi de 15 ani vor putea fi scoase din uz din septembrie. Câți bani vor primi proprietarii

Administraţia Fondului pentru Mediu va lansa, în luna septembrie, Programul privind casarea autovehiculelor uzate, care va permite scoaterea din uz a maşinilor mai vechi de 15 ani, a anunţat, vineri, preşedintele AFM, Laurenţiu Neculaescu. Potrivit acestuia, programul va avea o valoare de 500 de milioane de lei şi va fi implementat cu sprijinul unităţilor administrativ-teritoriale (UAT).

Proprietarii de maşini ar urma să caseze autovehiculul vechi în schimbul unei sume de 3.000 de lei, din care jumătate va fi suportată din bugetul AFM şi jumătate din bugetul local, fără a fi condiţionată casarea de achiziţia unui autovehicul nou, transmite Agerpres.

Acest program a rezultat în urma angajamentului României prin PNRR că până în 2026 vom casa un număr de 250.000 de autovehicule mai vechi de 15 ani. Este un program prietenos cu mediul, dar nu ştiu cât de prietenos cu bugetele unităţilor administrativ-teritoriale, în sensul că noi vom acorda o primă de casare a unei maşini mai vechi de 15 ani sau cu o normă de poluare Euro 3 sau mai jos de Euro 3. Această primă de casare va fi de 3.000 de lei, din care 1.500 de lei suportă AFM, iar 1.500 de lei vor trebui suportaţi din bugetul propriu al fiecărei unităţi administrativ-teritoriale“, a afirmat şeful AFM.

Un comentariu

  1. Norick Răspunde

    Dar de cele cu volan pe dreapta nu le mai scoate din circulatie?
    Penalii dracului cu volan pe dreapta si inmatriculate cu placute romanesti. Camicaze ce sunteti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.