PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Regele Charles al III-lea, un prieten al României. Vizite dese în Transilvania și Maramureș

Regele Charles al III-lea, noul suveran britanic, este profund legat de România, de Transilvania și Maramureș, de natura și arhitectura rurală autentică din aceste zone. Îi place să exploreze ținuturile Transilvaniei, deține proprietăți în țara noastră, iar vizitele pe meleagurile românești au fost, în ultimii ani, cât se poate de dese.

Îndrăgostit de România, regele Charles al III-lea este un adevărat ambasador al turismului rural din țara noastră. Noul suveran britanic are în România nu mai puțin de 10 proprietăți, cele mai cunoscute fiind Conacul Apafi din localitatea Mălâncrav, județul Sibiu, o locuință în Viscri, județul Brașov, patru în Valea Zălanului, județul Covasna și alte patru în satul Breb din județul Maramureș.

Regele Charles al III-lea a venit pentru prima dată în România în urmă cu 20 de ani și spune că a descoperit o țară „uimitoare”, menționând că țara noastră ocupă un loc deosebit în inima sa și i-a îndemnat pe români să își petreacă vacanțele în România și să-i descopere bogățiile.

După moartea reginei Elisabeta a II-a, tronul a trecut imediat la moștenitor, Charles, fost prinț de Wales. La 73 de ani, Charles este cea mai în vârstă persoană care devine rege din istoria Marii Britanii.


CITEȘTE ȘI:

Exit mobile version