Ultima actualizare: azi, 06:45
Locale

Mamă din Satu Mare condamnată la închisoare cu suspendare. Nu a plătit pensia alimentară

O mamă din satul Supuru de Jos, județul Satu Mare, a fost condamnată la patru luni de închisoare cu suspendare deoarece și-a abandonat familia, iar apoi nu a plătit fiicei sale, în vârstă de 5 ani, pensia alimentară. Mama și-a abandonat fetița, după care, din motive nejustificate, aceasta nu a plătit pensia alimentară.

Cu toate că femeia avea bani, mai exact, un salariu lunar, plus alte bunuri, ea a refuzat, în mod voluntar, să plătească fiicei sale suma de 280 lei pe lună, atât cât a fost prevăzut pe cale judecătorească. Astfel, femeie a fost condamnată la patru luni de închisoare cu suspendare. Ea va fi sub supraveghere timp de doi ani, iar în acest timp va fi obligată să:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

 

 

 

 

 

2 comentarii

  1. Xpert86 Răspunde

    O idioata care merita la parnaie!!!😡🤬🤮🤮

  2. Rodica Răspunde

    Da ce usor e sa iti creasca copii alți…
    Eu am 5 si ii cresc singura …si in 7 ani a plătit cam 6500 de lei si nu imi dau seama cum a scăpat de închisoare…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.