Ultima actualizare: azi, 13:06

Locale

Sătmărean condamnat la 3 ani de închisoare. A condus beat și era să facă accidente!

Un sătmărean a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare după ce a fost prins de poliţie beat la volan. El era să facă mai multe accidente şi a şi fugit de poliţie.

Totul s-a petrecut în data de 23 august 2019, la ora 02.25, dar condamnarea a fost dată în această lună.

Poliţia a fost sesizată prin mai multe apeluri la 112 cu privire la un șofer care circulă haotiv dinspre Ardud spre Satu Mare. Un şofer a fost nevoit să oprească pe drum pentru a evita un accident. La intrarea în oraș, lângă OMV, polițiștii de la secția de politie Satu Mare au observat mașina și au început o urmărire, deoarece acesta nu a oprit.  În cele din urmă, autoturismul a fost oprit în zona restaurantului Tei iar oamenii legii au simţit halena alcoolică.

Bărbatul a refuzat orice test pentru a afla dacă el este sub influența unor substanțe. Acesta a fost transportat la Spitalul Județean pentru recoltarea probelor, însă acesta a refuzat şi aici să-i fie prelevate probe.

El nu a fost la prima astfel de abatere. Inculpatul a avut permisul reținut din data de 29 aprilie 2019, astfel că nu mai avea dreptul sa conducă.

Pentru fapta săvârșită, şi după adunarea celailalte condamnări, bărbatul a primit 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare.

5 comentarii

  1. unu Răspunde

    un fost politist de la rutiera??//

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.