Ultima actualizare: azi, 08:55
Locale

Tentativă la omor! Un tânăr a vrut să-și ucidă iubita. Arestat în județul Satu Mare

Ieri, 18 septembrie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, în colaborare cu polițiști din cadrul Poliției Orașului Seini și a Postului de Poliție Comunal Apa, județul Satu Mare, au prins un bărbat de 30 de ani, bănuit de comiterea unei fapte de tentativă la omor.

În fapt, sâmbătă, 17 septembrie, la ora 18.40, polițiștii din Seini au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că pe strada Cărămidăriei din oraș, s-a produs o agresiune fizică.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că, într-un imobil dezafectat din zona Gării C.F.R. bărbatul de 30 de ani s-a întâlnit cu fosta concubină de 20 de ani, iar pe fondul geloziei și al faptului că aceasta refuză să mai locuiască împreună cu el, a lovit-o cu un corp înțepător-tăietor, provocându-i leziuni. Imediat după comiterea faptei bărbatul a fugit de la fața locului, înspre județul Satu Mare.

Victima a fost transportată cu o ambulanță la Spitalul județean de Urgență Baia Mare, în vederea acordării de îngrijiri medicale, unde a rămas internată la Secția chirurgie toracică. Aceasta necesită 25-30 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, iar leziunile au pus în pericol viața victimei.

În baza probatorului administrat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș a dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă la omor.

Sursa: IPJ Maramureș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.