Ultima actualizare: azi, 15:02

Locale

Doi tunisieni opriți de polițiștii de frontieră sătmăreni. Voiau să ajungă în Germania

Poliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat doi cetățeni străini care intenționau să iasă ilegal din țara noastră, pentru a ajunge într-o țară din Spațiul Schengen.

În data de 7 octombrie, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare, în cooperare cu lucrători din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berveni, au organizat și desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 19.30, polițiștii de frontieră au depistat, în localitatea Oar, județul Satu Mare, doi cetățeni străini care nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul instituției pentru cercetări.

Din primele verificări s-a stabilit că este vorba despre cetățeni din Tunisia, în vârstă de 23 și 27 de ani, amândoi posesori de documente temporare de identitate pentru solicitanții de azil. Împreună au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria, cu intenția de a ajunge în Germania.

În cauză, polițiștii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la final urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Sursa: Poliția de Frontieră

3 comentarii

  1. Toader Răspunde

    Este adevărat că șoferul de la APIA, impertinentul Vas, face naveta zilnic cu mașina instituției la Doba ?

  2. Vas Răspunde

    Da, așa este. Îi ceva bai toderaș?

  3. 🤔🤔🤔 Răspunde

    Ungurii sunt de vină.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.