Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

FOTO. Polițiștii sătmăreni au împânzit orașul. Prezenți în trafic, pe străzi și lângă baruri

Ieri, 7 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Satu Mare-Biroul de Ordine Publică, Biroul de Investigații Criminale, Biroul Rutier, precum și colegi din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, au desfășurat activități informative pe întreaga rază a municipiului Satu Mare, în vederea prevenirii oricăror fapte antisociale.

În acest sens, polițiștii au fost prezenți atât în traficul rutier, cât și în spații aglomerate sau în proximitatea unor localuri, unde au oferit recomandări, sfaturi preventive, precum și informații referitoare la legislația în vigoare.

Astfel, atât adolescenții, cât și persoanele adulte au putut afla din partea polițiștilor efectele nocive ale consumului de alcool sau a unor substanțe psihoactive.

Totodată, cetățenii au fost informați și cu privire la cauzele generatoare, formele de manifestare ale faptelor comise cu violență, modalitățile de gestionare a situațiilor conflictuale și prevederile legislative ce reglementează acest segment de criminalitate.

Nu în ultimul rând, polițiștii rutieri au purtat discuții cu participanții la trafic, în special cu privire la cauzele generatoare de accidente rutiere grave, în vederea conștientizării importanței respectării normelor rutiere.

Pe această cale, conducătorilor auto le-a fost recomandat să adopte o conduită preventivă la volan și să respecte legislația rutieră în vigoare, expunându-le totodată consecințele negative ale nerespectării acestora.

Astfel de activități informativ-preventive au rolul de a le prezenta cetățenilor importanța respectării legii, astfel încât fiecare dintre aceștia să devină mai responsabil și, implicit, să contribuie la asigurarea și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

Sursa: IPJ Satu Mare

5 comentarii

  1. Sătmărean Răspunde

    Zilnic ar trebui făcute astfel de acțiuni, mai ales seara și în weekend, fiindcă e jale ce se întâmplă în județul ăsta. Șmecherii aștia cu tobele lor tunate trebuie scoși din trafic. Groaznic ce fac zilnic pe străzile din municipiu !

  2. GB Răspunde

    #Satu Mare fără motociclete “popcorn”!!!

  3. Normalul Răspunde

    Multumim politiștilor care îsi fac datiria în mod exemplar. Nu sut polițist și nici nu am rude în poliție. Dar găndiți-vă ce s-ar întămpla daca poliția ar face grevă o săptamână. În america în urmă cu cățiva ani politția a făcut grevă o spăptămână și a fost dezastru. Eu mă bucur cănd vă văd în trafic la datorie. Vă multumesc și vă doresc succes în activitatea voastră.

  4. 🤔🤔🤔 Răspunde

    @Normalul. De acord cu tine dar pe mine tot mă macină o întrebare. Toată vara când orașul era plin de tineri beți mangă și chiar și drogați prin cluburi și erau bătăi peste bătăi, scandaluri unde erau? Sau atunci era riscul mai mare ca să dea peste unii așa mai cu ștaif? Oricuni e salutabil ce fac. Îi mai calmează pe unii young & restless sau fast & furious.

  5. Unu Răspunde

    Trebuie făcută ordine în județul ăsta, prea mulți drogați, prea mulți vitezomani și prea multe auto și moto gălăgioase. Nu e normal, pe lângă traficul infernal și infrastructura jalnică, trebuie acționat mai ferm, aplicate legile și sancțiunile !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.