Ultima actualizare: ieri, 21:31
Locale

Patru bărbați, prinși la furat de lemne în județul Satu Mare. Polițiștii le-au confiscat drujbele

Polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Satu Mare efectuează verificări față de trei bărbați, de 45, 73, respectiv 58 de ani, toți din localitatea Agriș, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori.

În fapt, la data de 7 octombrie, bărbații au fost depistați de către polițiști, în flagrant, în timp ce unul dintre ei tăia, fără drept arbori, în pădurea din extravilanul localității Ciuperceni, iar ceilalți doi, transportau materialul lemnos rezultat în urma tăierii, folosind un vehicul cu tracțiune animală.

Materialul lemnos rezultat în urma tăierii a fost predat în custodia Ocolului Silvic Satu Mare. Totodată, uneltele folosite pentru săvârșirea infracțiunilor, respectiv o drujbă și un topor, au fost ridicate în vederea confiscării.

Tot la data de 7 octombrie, polițiștii din cadrul Secției Poliție Negrești-Oaș au identificat, pe proprietatea unui cetățean din Racșa, un bărbat, de 42 de ani, din aceeași localitate, în timp ce tăia, fără drept, arbori de esență mesteacăn.

În cauze, verificările continuă, în vederea stabilirii întregii activități infracționale ale bărbaților, în cadrul dosarelor penale întocmite, privind săvârșirea infracțiunilor de tăierea fără drept de arbori și furt de arbori.

Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.