Ultima actualizare: ieri, 22:15

Locale

Sătmărean prins beat și fără permis la volan. A refuzat recoltarea de probe și a ajuns în arest

La data de 12 octombrie, în jurul orelor 00.04, polițiștii rutieri sătmăreni, au identificat în trafic, în municipiul Satu Mare, un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat, de 31 de ani, din Satu Mare. 

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie. Fiind testat cu aparatul alcooltest, rezultatul a fost de 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare pentru prelevarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, acesta refuzând recoltarea.

Față de bărbat s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Acesta a fost depus la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, urmând a fi prezentat instanței cu propunere legală.

Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.