Ultima actualizare: ieri, 22:11
Naţionale

Trenurile din România au întârziat în total 6 ani și jumătate, în 2021

Trenurile din România au întârziat în total 6 ani și jumătate, în 2021. Țara noastră bate anual record după record într-un clasament pe care nu-l dorește nimeni, anume cel al întârzierilor la trenurilor de călători, fie ele publice sau private. Anul trecut, România a înregistrat un nou record al întârzierilor la tren: 3.487.509 de minute, ceea ce înseamnă un total de 6,6 ani, dacă sunt adunate toate întârzierile fiecărui tren în parte, așa cum au fost ele raportate de către Ministerul Transporturilor.

Față de anul precedent, 2020, întârzierile sunt mai mari cu un an și opt luni. Recordul absolut al întârzierilor a fost înregistrat în anul 2018, cu 9 ani de întârzieri totale. Viteza medie cu care au circulat trenurile în România în 2021 a fost de 45 km/h, cu doar 5 km/h mai mult față de viteza medie a unui biciclist la Tour de France.

România înregistrează an de an un număr uriaș de minute de întârzieri la trenurile de călători. Recordul absolut al întârzierilor a fost consemnat în anul 2018, când s-au acumulat 4.767.238 minute de întârzieri, ceea ce echivalează cu un pic peste 9 (nouă) ani. Digi24.ro a studiat cu atenție rapoartele de activitate depuse de Ministerul Transporturilor, documente stufoase de sute de pagini anual, pline de date, de unde a extras pentru dumneavoastră informații pentru acest articol. În 2021 au fost emise aproape 55 de milioane de bilete de tren, majoritarea (42 de milioane) fiind plătite către CFR Călători.

Clasamentul este urmat de Regio Călători – 4.9 milioane călători, Transferoviar Călători – 4.7 milioane călători, Interregional Călători – 1.7 milioane călători, Softrans – 419.728 călători, Astra Trans Carpatic – 234.770 călători.

Tot anul trecut a fost înregistrată o creștere cu circa 5 milioane de călători expediați față de anul 2020. Așa se explică de ce în 2021 au fost mai multe întârzieri ale trenurilor de călători față de anul precedent. Mai exact, anul trecut numărul total al întârzierilor a fost de 3.487.509 de minute (ceea ce înseamnă 6 ani și jumătate), iar în 2020 a fost de 2.560.489 minute (echivalentul a 4,8 ani de întârzieri). Trendul pare să fie îngrijorător dat fiind faptul că, deși 2020 și 2021 au fost ani de pandemie, cu numeroase restricții de circulație, în anii predecenți numărul întârzierilor era ceva mai mic: 3.234.459 de minute în 2017 (6,1 ani), 2.553.618 de minute în 2015 (4,8 ani), 3.125.192 de minute în 2014 (5,9 ani). Întârzierile cumulate ale operatorilor privați de călătorie însumează în anul 2021 nu mai puțin de 685.105 minute, ceea ce înseamnă 1,3 ani de întârzieri.

Sursa: Digi24

 

9 comentarii

  1. Japonia Răspunde

    Si mai vrem in Schengen ? Jale cu J mare. Lumea a 3-a.
    Daca am fi vandut chinezilor sau nemtilor cind am avut ocazia, azi am fi avut intarzieri de rangul zilelor si cu o viteza +30 km/h peste cel actual. Dar noi nu vindem punctul strategic al tarii.
    No problem , pentru transportul blindatelor si a lemnului, face fața si CFR-ul.

  2. De aici înțelege fiecare ce vrea Răspunde

    Nici nu-i așa “mult”! Credeți-mă că sunt în stare și la “perfomanțe” și mai mari! Să zicem trenul nici nu pleacă din gară și cei cu biletul cumpărat și care vociferează să fie și amendați! Nici nu știm noi cât se “chinuie” ei ca să ne “servească”! Că în 20 de ani au ajuns ca trenul de București să facă încă 2 ore în plus față de contraperformanța anterioară! Aplaudați vă rog!

  3. Zoly 3 lábbal Răspunde

    Trenurile circula in ziua de azi mai incet decat pe vremea lu Ceasca – fapt dovedit. Asta dupa 32 de ani de “democratie”.

    • altu fără bmw Răspunde

      Exact! Satu Mare – București e cu 2 ore în plus față de anii 90! Asta dacă ajunge la timp dar asta rar se întâmplă !Așa ne dezvoltăm? Înapoi? Dar pretenții au cu carul!

  4. Loțica Răspunde

    Pentru aceste intarzieri ,singurii vinovati,sunt ungurii, fiindca pe unele sine, mai scrie MAV.

    • altu fără bmw Răspunde

      Sau chiar K.u.K.!!!

    • Mitru Răspunde

      Dutie Loțică si mulje vaca ca stă cu laptele-n ujer în timp ce tu-ți consumi ăia 3 mb de trafic rămași dupa ce te-ai holbat de pă telefon tătă noaptea pă saituri cu animal pleasure. Lasă-i pă unguri in plata domnului ca nu ț-or mai da pălinca și-i be Verona și Săniuța de te-a arde tăt pă grumaz și pă mațe.

  5. C4s Răspunde

    2 Battanei in compartiment, vine controlorul
    -Biletele va rog.
    -Poftiti!
    -Dar sunt bilete de copil.
    -Pai am fost copii cand am urcat in tren!
    😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.