Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

A vrut să iasă din țară cu camionul, dar polițiștii l-au trimis fără vehicul înapoi în Polonia

În cursul zilei de 5 noiembrie, în jurul orei 22.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a ieși din România, un cetăţean din Belarus, în vârstă de 38 de ani. Acesta conducea un automarfar marca DAF, cu semiremorcă de tip platformă, înmatriculate în Polonia.

La controlul de frontieră, conducătorului auto i-au fost solicitate documentele personale și actele mașinii. Pentru ansamblul auto a prezentat un certificat de înmatriculare provizoriu eliberat de autoritățile poloneze, dar aceste din urmă documente erau expirate. Drept urmare, polițiștii de frontieră nu au permis ieșirea din țară a mijlocului de transport. Șoferul a lăsat automarfarul în România și a plecat în Polonia pentru ca ulterior să se întoarcă în țara noastră cu documentele de înmatriculare definitivă ale mașinii și cu numerele de înmatriculare.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulație sau conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

Sursa: Poliția de Frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.