Ultima actualizare: azi, 16:47

Locale

Ucrainean prins cu permis fals în vama Petea. ”Premiat” cu un dosar penal

Poliţiştii de frontieră de la Petea au depistat un cetăţean ucrainean care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals, având însemnele autorităţilor ucrainene.

Duminică, 06 noiembrie, în jurul orei 18.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontiera un cetățean ucrainean, în vârstă de 43 de ani. Acesta conducea un autovehicul marca Ford Transit, înmatriculat în Ucraina.

Cu ocazia controlului de frontieră, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere prezentat la control – aparent emis de către autoritățile ucrainene – lucrătorii noştri au efectuat verificări suplimentare și au constatat că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals.

Sursa: Poliția de Frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.