Ultima actualizare: azi, 13:29
Locale

FOTO. Taximetrist din Satu Mare, urmărit în trafic de polițiști. Oprit pe Podul Decebal

În cursul acestei dimineți, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare au fost sesizați telefonic, de către un angajat al unei societăți cu obiect de activitate transport în regim taxi, cu privire la faptul că unul dintre șoferi, ar fi sub influența substanțelor psihoactive.

Un echipaj al Biroului de Ordine Publică s-a deplasat în zona indicată prin sesizare, identificând autovehiculul pe bulevardul Cloșca. Conducătorul auto nu a oprit la semnalele regulamentare ale polițiștilor, continuându-și deplasarea pe podul Decebal.

Polițiștii au reușit oprirea autoturismului în Piața Romană. La fața locului s-a deplasat și un echipaj de polițiști rutieri. Bărbatul, de 37 de ani, aflat la volanul autoturismului a fost testat atât cu aparatul alcoolest, cât și cu cel drugtest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale a bărbatului și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule, pentru nerespectarea indicațiilor polițiștilor de a opri la semnalele acestuia.

Sursa: IPJ Satu Mare

10 comentarii

  1. Vulpea bi-polara Răspunde

    Bravo mitziei rutiere. Sare imediat cand un nene cu interese in domeniul taximetriei vrea sa-si elimine concurenta. Urmeaza sa bata pe cei ce vor vrea sa deschida noi saormarii, de ex.

  2. De aici înțelege fiecare ce vrea Răspunde

    ….. și din știrea postată nu rezultă mai deloc dacă șoferul era băut sau drogat cum se presupunea asta. Așa că dacă nu atunci ar cam trebui să pună cineva o maaaare întrebare de tot. Să începem cu întrebarea aia că oare militzia în cazul de față cum de a acționat la sugestia (ca să nu spun altfel) a cuiva din afara structurii??? Că dacă e așa atunci putem să facem și alții asta? Sau alteori când se întâmplă de ce se amendează exact cel care sună la 112??? Că au fost cazuri destule. Deci ????? Probabil am pus o întrebare retorică.

    • Anonim Răspunde

      Bărbatul, de 37 de ani, aflat la volanul autoturismului a fost testat atât cu aparatul alcoolest, cât și cu cel drugtest, rezultatele fiind negative.

  3. Gabi Răspunde

    Direct îl luăm pe sus și mașina i-o aruncăm în Someș!!!

  4. dr.Raed Răspunde

    coarne de ren a avut?
    asta explica tot atunci

    • Vulpea bi-polara Răspunde

      La asta ma gandeam si eu, infractiunea de a purta coarne si bot de ren inainte de 1 dec.

  5. Maci Laci Răspunde

    UNII PATRONI DE FIRMĂ DE TAXIMETRIE SE CRED BURICUL SATMARULUI ÎN ORAȘ…. FAC LEGEA DUPĂ BUNUL PLAC ȘI SE TEM DE O EVENTUALA CONCURENȚĂ CA DRACU DE TAMAIE!!!! MAI NOU UMBLĂ LA BISERICĂ ȘI FAC DONATII CU ORICE OCAZIE!!!!

  6. H&R Răspunde

    Bine-bine, dar de ce a fugit din fata politistilor?

    • Vas Răspunde

      Fuga lui a fost un protest la adresa poliției, care este coruptă. O fi aflat de frații polițiști arestați și pe bună dreptate omul s-o fi gândit… eu om cinstit și muncitor nu mai am încredere în poliție, și s-a tot dus. 😀😀😀

    • Vulpea bi-polara Răspunde

      Pt ca trebuiau militzistii sa “gaseasca” ceva, daca tot s-or dat in spectacol la comanda taximetristului jupan. Ieseau de porc daca trebuiau sa justifice scoaterea mascatilor doar pt ca amaratul ala nu purta centura. Asa l-au scos pericol public, si trei luni stapanul lor a scapat de concurenta. Toata lumea multumita…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.