Ultima actualizare: ieri, 20:44

Locale

Spargere după spargere. A intrat în mai multe case din Oaș și a furat tot ce a putut

La data de 16 noiembrie, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Gherța Mică au fost sesizați prin SNAU 112, cu privire la faptul că în localitatea Turț, la două adrese diferite, persoane necunoscute ar fi pătruns în imobilele nelocuite, de unde ar fi sustras diverse bunuri.

La data de 17 noiembrie, aceeași polițiști au fost sesizați cu privire la faptul că în alte două locuințe din localitatea Turț, s-ar fi pătruns, fără drept și s-ar fi sustras bunuri electrocasnice. Din verificările efectuate la adresele indicate în sesizări, polițiștii au constatat faptul că aspectele se confirmă.

Astfel, persoane necunoscute, ar fi pătruns, fără drept, prin distrugerea geamurilor, în imobilele aflate în proprietatea a trei bărbați și a unei femei, de unde ar fi sustras mai multe bunuri, constând în echipamente de lucru și electrocasnice.

Ca urmare a cercetărilor efectuate în cauze, polițiștii au identificat persoana care a comis infracțiunile, fiind vorba de un bărbat, de 47 de ani, din Turț. Prejudiciul cauzat a fost recuperat în proporție de 80%.

Față de bărbat, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii  infracțiunii de furt calificat, urmând a fi prezentat instanței, cu propunere legală.

Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.