Ultima actualizare: azi, 22:15

Locale

Zi cu ghinion pe DN 19, județul Satu Mare! Două accidente în mai puțin de două ore

Două accidente au avut loc, astăzi, 17 noiembrie, pe DN 19 în județul Satu Mare, la mai puțin de două ore distanță între ele, potrivit informațiilor PortalSM. Primul accident a avut la la ora 10.30, iar al doilea a avut loc la ora 11.40, rezultând rănirea unei femei în vârstă de 73 de ani.

Un bărbat a ieșit dintr-o curte fără să se asigure, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule format dintr-un cap tractor și o semiremorcă.

„La data de 17 noiembrie a.c., în jurul orelor 10.30, polițiștii sătmăreni au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe raza localității Ciuperceni.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat de 45 de ani, domiciliat în localitatea Odoreu, aflându-se la volanul unei autoutilitare, ar fi ieșit din curtea unei societăți comerciale, moment în care ar fi intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule format dintr-un cap tractor și o semiremorcă, ansamblu condus de un bărbat de 67 de ani, ce s-ar fi angajat anterior în efectuarea unei depășiri a unui alt autoturism.

În urma producerii evenimentului rutier, au rezultat pagube materiale, fără vătămarea vreunuia dintre persoanele implicate.

Polițiștii sătmăreni nu au luat măsuri privind evenimentul în cauză, întrucât cei doi conducători auto au încheiat constatarea amiabilă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare pentru PortalSM

La o oră și 10 minute distanță de primul accident, tot de DN19, a avut loc un al doilea accident ce a rezultat cu rănirea unei femei.

„La data de 17 noiembrie a.c., în jurul orelor 11.40, polițiștii sătmăreni au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe DN 19, în afara localității Ciuperceni, posibil cu victime.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat de 32 de ani, domiciliat în Republica Moldova, fiind la volanul unui autoturism, nu ar fi păstrat o distanță suficientă față de un autovehicul aflat înaintea sa, condus de către o femeie de 49 de ani, din localitatea Turț, intrând în coliziune cu acesta.

În urma impactului, autoturismul condus de femeia de 49 de ani a fost proiectat în alte două autoturisme care se deplasau pe același sens de mers.

Din evenimentul rutier, a rezultat rănirea unei femei de 73 de ani, pasager în autoturismul condus de către femeia de 49 de ani.

Toți conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, fiindu-le prelevate mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a unei eventuale alcoolemii.

În cauză, se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare pentru PortalSM

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.